Ţări europene şi Statele Unite au îndemnat marţi Serbia şi Kosovo să-şi reia ”de urgenţă” dialogul sub patronajul Uniunii Europene (UE), pentru a ajunge la un acord, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Belgradul nu recunoaşte independenţa pe care fosta sa provincie sudică şi-a proclamat-o în 2008. Însă cele două părţi au început în 2011 un dialog, mediat de Bruxelles. Acest dialog, care părea angajat pe calea unei soluţii în 2018, după o serie de suişuri şi coborâşuri, se află din nou într-un punct mort de mai multe luni.

”Statu-quoul împiedică Kosovo şi Serbia să facă progrese pe calea către Uniunea Europeană şi nu este, pur şi simplu, viabil”, se arată într-un comunicat publicat de Ambasada Statelor Unite în Kosovo, cosemnat de Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie.

”Îndemnăm Kosovo şi Serbia să reia de urgenţă dialogul (...) şi le cerem celor două părţi să evite acţiuni care împiedică un acord definitiv”, acceptabil ”pentru ambele părţi”, se arată în document.

Abia reluat vara trecută, dialogul s-a încheiat scurt, după obstrucţionarea de către Serbia a candidatului Kosovo la Interpol. Kosovo a replicat impunând o taxă de 100% produselor importate din Sebia.

Occidentalii îndeamnă cele două părţi ”să elimine obstacolele” în calea discuţiilor. Ei cer Kosovo să suspende taxarea produselor sârbe, iar Serbiei să pună capăt ”campaniei nerecunoaşterii Kosovo”.

Franţa şi Germania au încercat să relanseze dialogul, organizând în aprilie un summit la Berlin.

Liderii celor două ţări au acceptat atunci să reia negocierile, însă o nouă întâlnire prevăzută în iulie, la Paris, nu a avut loc, din cauza lipsei de progrese.

Acest apel al occidentalilor intervine într-un moment politic delicat în Kosovo, unde premierul Ramush Haradinaj şi-a anunţat la 19 iulie demisia, dupăce a fost convocat de un Tribunal Special Internaţional, la Haga, care-l suspectează de crime de război.

Guvernul kosovar expediază, pentru moment, afacerile curente.

Alegeri legislative anticipate ar putea să aibă loc în toamnă.

Într-o vizită, la mijlocul lui iulie, la Belgrad, preşedintele francez Emmanuel Macron a promis să facă totul în vederea unui compromis între Serbia şi Kosovo şi a găsi ”o soluţie globală şi perenă”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.