Ambasadorii unor branduri de modă precum Coach şi Givenchy în China au întrerupt colaborarea cu companiile din cauza produselor care încalcă suveranitatea ţării prin identificarea Hong Kongului şi a Taiwanului drept ţări, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste branduri sunt cele mai recente cazuri de companii implicate în problemele politice din China, care a devenit mai fermă în problemele teritoriale.

Casa italiană de modă Versace şi directorul artistic al acesteia, Donatella Versace, şi-au cerut scuze, duminică, după ce unul dintre tricourile firmei avea inscripţionate Hong Kongul şi Macao ca fiind ţări, atrăgând critici pe reţelele de socializare din China.

Ambasadorul Coach în China, supermodelul Liu Wen, a anunţat luni pe reţeaua de socializare Weibo că a întrerupt colaborarea cu firma din New York din cauza unui tricou similar, pe care era inscripţionat Taiwanul ca ţară, chiar dacă Beijingul susţine că insula este o provincie renegată.

”Îmi cer scuze tuturor pentru daunele provocate ca urmare a alegerii neglijente a brandului. Îmi iubesc ţara şi îi respect cu tărie suveranitatea”, a scris Liu Wen într-o postare pe Weibo care a primit sute de mii de like-uri.

Coach, a cărui companie mamă este Tapestry, a anunţat că a descoperit ”inadvertenţa gravă” în mai 2018 şi a retras imediat tricourile de pe toate canalele sale globale. Compania a adăugat că a regretat profund designul respectiv.

”Am revizuit totodată sortimentul pentru a se asigura de complianţă şi şi-a întărit procesul de dezvoltare a produselor pentru a evita apariţia unor probleme similare în viitor. Coach respectă şi susţine suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei”, a arătat compania.

Subiectul Coach a fost, luni, cel  mai urmărit pe reţeaua Weibo, atrăgând 1,2 miliarde de vizionări.

Separat, idolul unei populare formaţii de muzică, Jackson Yee, a anunţat pe Weibo că a întrerupt relaţiile cu Givenchy, marcă a grupului LVMH, după ce fotografii cu tricouri ale acestui brand, care listează Hong Kongul şi Taiwanul într-un  mod similar, au primit critici.

Givenchy a exprimat luni scuze, pe reţeaua Weibo, afirmând că ”respectă întotdeauna suveranitatea Chinei”.

Luni după-amiază, brandul de produse de îngrijire a pielii Fresh, producătorul de articole sportive Asics şi designerul de modă Calvin Klein şi-au cerut la rândul lor scuze pe conturile lor de socializare, pentru că au recunoscut regiuni revendicate de China ca fiind ţări independente.

Taiwanul se autoguvernează şi are o conducere aleasă democratic, dar China susţine că insula este o provincie separatistă şi nu a exclus folosirea forţei pentru unificare. Problema independenţei oficiale a Taiwanului este una dintre preocupările politice cele mai sensibile ale Beijingului.

Beijingul se confruntă şi cu una dintre cele mai dificile contestări populare la adresa liderului Xi Jinping, de când acesta a venit la putere în Hong Kong, în 2012. Demonstranţii spun că luptă împotriva erodării aranjamentului ”o ţară, două sisteme”, care acordă o anumită autonomie Hong Kongului, de la trecerea acestuia sub control chinez, în 1997.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.