Ansamblul tranzacţiilor pe piaţa de artă la licitaţii, în primul semestru al anului, este de 6,98 de miliarde de dolari, în scădere cu 17,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018, potrivit Artprice, care a recenzat 262.300 de loturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit bilanţului, scăderi ale vânzărilor au fost înregistrate pe pieţele de artă din Statele Unite (-20%), în China (-12%) şi Anglia (-25%). 

Numărul loturilor vândute cu preţuri cuprinse între 10 milioane de dolari şi 100 de milioane de dolari, în scădere cu 41%. 

La categoria artă modernă (-21%) şi artă veche (-38%) lipsesc piesele frumoase. 

Claude Monet domină semestrul 1 al anului 2019 cu 23 de opere, vândute pentru suma de 251 de milioane de dolari. 

Preţurile la categoria artă contemporană anunţă o creştere de 40%, recordul absolut pentru un artist în viaţă fiind stabilit de Jeff Koons, cu lucrarea "Rabbit" (1986) care a atins 91 de milioane de dolari. 

Prima jumătate a anului 2018 a fost determinată de vânzarea colecţiei Rockefeller, a cărei sesiune a generat 646 de milioane de dolari pentru doar 44 de loturi. Prin comparaţie, cea mai frumoasă vânzare din prima jumătate a anului 2019 - sesiunea de licitaţii dedicată Artei Contemporane şi Postbelice de la Christie's New York, 15 mai, a generat 539 de milioane de dolari pentru 51 de loturi.   

Operele capabile să depăşească 100 de milioane de dolari formează un segment crucial pe piaţa de artă, dar fragil cu toate acestea din cauza numărului foarte scăzut de tranzacţii. 

În 2018, în semestrul unu, două opere au depăşit acest prag, "Fillette à la corbeille fleurie (1905), de Pablo Picasso, şi "Nu couché (sur le côté gauche)" (1917), de Amedeo Modigliani. Prima a făcut parte din colecţia Rockefeller,  considerată "vânzarea secolului". A doua operă a fost vândută într-o singură sesiune. 

În aceeaşi perioadă din 2019, doar tabloul "Meules" (1890), de Claude Monet, a depăşit suma de 100 de milioane de dolari, nou record atins, ţinând cont de evoluţia preţurilor înregistrate pentru acest artist. 

Top 10 vânzări-record la licitaţii pentru artişti, prima jumătate a anului 2019

1 Claude Monet (1840-1926) "Meules" (1890) - 110.747.000 de dolari, 14 mai, Sotheby’s New York

2 Jeff Koons (1955-) "Rabbit" (1986) - 91.075.000 de dolari, 15 mai, Christie’s New York

3 Robert Rauschenberg (1925-2008) - "Buffalo II" (1964) - 88.805.000 de dolari, 15 mai, Christie’s New York

4 Louise Bourgeois (1911-2010) - "Spider" (1997) - 32.055.000 de dolari, 15 mai, Christie’s New York

5 Frank Stella (1936-) - "Point of Pines" (1959) - 28.082.500 de dolari, 15 mai, Christie’s New York

6 Paul Signac (1863-1935) - "Le Port au soleil couchant" (1892) - 25.934.200 de dolari, 27 februarie, Christie’s Londra

7 Gustave Caillebotte (1848-1894) - "Chemin montant" (1881) - 22.160.700 de dolari, 27 februarie, Christie’s Londra

8 Pierre Bonnard (1867-1947) - "Une terrasse à Grasse" (1912) - 19.570.000 de dolari, 13 mai, Christie’s New York

9 Balthus (1908-2001) "Thérèse sur une banquette" (1939) - 19.002.500 de dolari, 13 mai, Christie’s New York

10 Kaws (1974-) - "The Kaws Album" (2005) - 14.772.700 de dolari, 1 aprilie, Sotheby’s Hong Kong.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.