Vladimir Putin a îndemnat luni la un ”dialog serios” în vederea ”evitării haosului” după sfârşitul Tratatului INF privind dezarmarea nucleară şi a ameninţat că Rusia va fi ”nevoită” să producă noi rachete dacă Washingtonul face acest lucru şi a avertizat împotriva unei ”curse a înarmării nelimitate”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Statele Unite şi Rusia au lăsat vineri să moară Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) încheiat în timpul Războiului Rece, acuzându-se reciproc că sunt vinovate de moartea acestui text bilateral emblematic.

”Pentru a evita un haos în care nu există nicio regulă, limită sau lege, trebuie să ne gândim de două ori la consecinţele periculoase posibile şi să începem un dialog serios, fără ambiguitate”, subliniază Putin, într-o declaraţie publicată de Kremlin.

”Rusia consideră necesară relansarea completă şi fără a aştepta a negocierilor vizând să asigure stabilitatea strategică şi securitatea. Noi suntem pregătiţi de acest lucru”, anunţă Putin.

El avertizează împotriva unei ”curse a înarmării nelimitate, în cazul în care Washingtonul se lansează în priducerea de rachete interzise de Tratatul INF.

În acest caz, ”Rusia va fi nevoită să dezvolte rachete asemănătoare” celor ale Statelor Unite, ameninţă el.

Putin a ordonat ministerelor Apării şi de Externe, dar şi serviciilor ruse de informaţii să urmărească ”cu atenţie” iniţiativele Washingtonului în domeniu.

Liderul de la Kremlin a subliniat că acţiunile Moscovei vor avea ”exclusiv un caracter de reciprocitate”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.