O femeie în vârstă de 33 de ani este căutată de poliţiştii din Botoşani după ce a dispărut de la domiciliu, ea mergând să-şi viziteze mama în judeţul Suceava, iar după câteva zile a plecat de acolo, dar nu a mai ajuns acasă. Dispariţia a fost anunţată de soţul femeii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Botoşani, un bărbat i-a anunţat, vineri, pe poliţişti despre faptul că soţia sa a dispărut de la domiciliu.
 
Mihaela Irina Ungureanu, domiciliată în satul Tocileni, comuna Stăuceni, judeţul Botoşani, a plecat în 26 iulie în comuna suceaveană Scheia pentru a-şi vizita mama. În 30 iulie, ea a părăsit locuinţa mamei sale, dar nu a mai ajuns acasă. 
 
Mihaela Irina Ungureanu este născută în 10 august 1986. Ea are o înălţime de 190 de centimetri, 85 de kilograme, părul blond, ochi căprui. Ca semne particulare, femeia are o cicatrice pe tibia strângă. 
 
La momentul dispariţiei era îmbrăcată cu o rochie roşie cu imprimeu floral negru, cu umerii goi, lungă până la genunchi şi purta încălţăminte de culoare deschisă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.