Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant în timp ce tranzacţiona 5.000 de bilete false de călătorie pentru transportul în comun din Timişoara. Ulterior, poliţiştii au depistat că acesta mai tranzacţionase alte 5.000 de astfel de tichete.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă de vineri, al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara fac cercetări faţă de două persoane bănuite de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

”La data de 01 august a.c., în jurul orei 23.30, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara cu sprijinul Brigăzii de Operaţiuni Speciale au depistat în flagrant două persoane, un bărbat în vârstă de 43 de ani şi o femeie de 29 de ani, pe strada Buziaşului din municipiul Timişoara, în timp ce tranzacţionau 5.000 de titluri de călătorie susceptibile a fi falsificate”, se arată în comunicat.

Cele două persoane au fost conduse la sediul secţiei pentru audieri, unde în urma cercetărilor au mai fost identificate un număr de alte 5.000 de titluri de călătorie, titluri pe care femeia în vârstă de 29 de ani le deţinea din data de 20 iulie a.c.

Pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, bărbatul în vârstă de 43 de ani fiind reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.