Tatăl Alexandrei Măceşanu, fata de 15 ani care se presupune că a fost ucisă de Gheorghe Dincă, a ieşit, joi seara, într-o declaraţie pentru presă în faţa sediului Poliţiei din Caracal, în care a spus că are încredere că fiica sa este în viaţă şi a făcut apel la „cine a luat-o să o aducă acasă” şi va ierta tot şi şi-a exprimat încrederea în anchetatori. Anterior, tatăl Alexandrei a povestit, într-un interviu pentru Antena 3, că a fost chemat să recunoască vocea fiicei sale din apelul la 112 la aproximativ 12 ore de când acesta a fost făcut, seara, la ora 11 şi ceva, iar la ora 2.00 l-au trimis acasă să facă duş şi să se întoarcă vineri dimineaţă la ora 5.00, fără să îi spună că au identificat casa în care s-ar afla fiica sa. Tot el spune că la primele percheziţii, care au avut loc joi, la scurt timp după ce fata a sunat la 112, el a spart uşile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: „Cine a luat-o să o aducă acasă. Vreau să o aducă, să o lase la o margine, nu mă mai interesează cine a făcut. Rog din tot sufletul, cei care au luat-o să o aducă acasă, nu mă interesează cine a luat-o dacă o aduce, să fie teafără”, a spus tatăl Alexandrei Măceşanu.

El a spus că, după această declaraţie pentru presă, familia vrea să fie lăsată în pace, însă a ieşit pentru că s-a spus că ei, ca părinţi, nu şi-au dat silinţa şi nu le pasă.

"Din contră, am fost şi astăzi am căutat, şi poate vom căuta, nu ştim nici noi, suntem disperaţi, vă daţi seama", a spus tatăl Alexandrei.

El a spus că familia crede că fata este în viaţă.
 
"Vrem ca fata noastră şi credem că este în viaţă, vom crede tot timpul, în fiecare seară vorbim cu ea, nu la telefon, ne rugăm în fiecare seară (...) Vom crede până în ultima zi, cu ultima speranţă, Dumnezeu să o aducă acasă, să fie sănătoasă", a afirmat el.
 
Apelul său pentru autorităţi este „să-şi vadă în continuare de treabă, să-şi unească toate forţele ca să o găsească”.
 
„Cred că şi-au făcut datoria, nu mă voi îndoi, am încredere în ei, ca orice om în situaţia asta”, a mai spus bărbatul.
 
Despre ce i-au spus poliţiştii joi seara, când a mers să reclame dispariţia fiicei sale, tatăl Alexandrei a spus: „Mi-au zis să revin dimineaţă, că poate apare, că aşa sunt copiii de vârsta lor”.
 
Despre reacţia autorităţilor în urma apelurilor Alexandrei la 112, tatăl ei a spus: „Poate nici dânşii nu şi-au dat seama, poate dacă apelul sau locaţia era mai clară, poate... şi mă simt vinovat eu ca tată pentru că n-am putut să fac mai mult, poate, dacă ne dădeam seama sau dânşii îşi dădeau seama, poate acum era totul rezolvat, nu se ajungea până aici, dar eu totuşi cred că îşi vor face datoria şi o vor găsi în viaţă, aşa cred eu, aşa îmi spune inima(...) nu am nicio informaţie, nu deţin, nouă ne spune inima, noi suntem încrezători, suntem creştini, credem aşa ceva, aşteptăm din moment în moment să vină acasă".
 
„Eu cred că îşi vor face datoria şi o vor găsi în viaţă. (...) Autorităţile nu ne-au mai spus nimic, dar noi credem că va fi bine”, a spus tatăl fetei.

El a spus că îşi doreşte să îşi reia viaţa aşa cum era înainte.

"Aşa cum eram noi, eram fericiţi, s-a dus fericirea aia când veneam acasă şi le auzeam că jucau, chiuiau, amândouă... nu că erau surori, erau şi prietene, îşi spuneau tot, dormeau amândouă. Acuma, deja cea mică începe să pună întrebări, noi nu ştim ce să-i mai spunem, i-am spus deja, am pus-o în temă, încet-încet începem să-i spunem, decât să afle de la altcineva mai bine să afle de la noi", a afirmat el.

Întrebat dacă trebuia ca autorităţile să intervină mai rapid, el a spus: „Cred că normal dacă se intervenea mai repede, nu judec pe nimeni, poate aşa sunt formalităţile... Poate era mai bine, poate aşa a fost să fie”.
 
Întrebat ce i s-a spus în noaptea de joi spre vineri, când a fost identificată casa lui Gheorghe Dincă, bărbatul a spus: „Mi s-a spus să aştept, mi s-a spus să aduc haine nespălate, că aşa mi s-a spus pentru câine, şi am aşteptat aici”.

Întrebat ce le transmite celor de la 112 şi poliţiştilor, el a spus că le transmite ca pe viitor să fie mai atenţi: "Poate nu sunt dotaţi, poate nu au aparatura care trebuie, poate le-a scăpat ceva".

Tatăl adolescentei a spus că a primit apeluri "cum că este bine, că pleacă la mare, dup-aia pleacă să muncească în Anglia sau nu ştiu unde...". Ulterior, el a menţionat că era o voce de bărbat mai în vârstă, iar când i-a spus să vorbească mai tare acela a afirmat că "îl doare în gât că a băut apă rece".

Întrebat de asemenea ce i-ar transmite lui Gheorghe Dincă, tatăl Alexandrei a spus: "I-aş transmite să ardă în iad, dacă a făcut aşa ceva, dacă a făcut... dacă n-a făcut, Dumnezeu să-l aibe în pază".

El a mai spus că în localitatea întotdeauna transportul s-a făcut aşa, "cu rechinii".

Anterior, tatăl Alexandrei a spus şi într-un interviu la Antena 3 că are încredere că fiica sa este în viaţă.

„Cred că ea este în viaţă, abia aştept să o văd şi le mulţumesc tuturor celor care ne ajută în continuare şi sper să dea rezultate. Nu ne-am îndoit niciodată nici eu, nici soţia mea. Noi credem că este vie”, spune tatăl Alexandrei.

El a povestit că miercuri seara, la ora 19.00, când a ajuns acasă, soţia i-a spus că fata lor nu răspunde la telefon şi că a tot încercat să o contacteze de la ora 14.00.

„Când am ajuns la 7 seara acasă, soţia mea mi-a spus că nu răspundea deloc, am zis să sunăm la prietenele ei şi nimeni nu ştia nimic şi atunci am mers la postul de poliţie şi au zis să venim dimineaţă la 8”, a spus bărbatul.

Întrebat când a aflat de apelurile Alexandrei la 112, acesta a răspuns: „Când m-au chemat să recunosc vocea, la 11 şi ceva noaptea”.

El a spus că joi a fost împreună cu poliţiştii la nişte adrese, pe strada Decebal, unde au intrat în două case, fără să descopere nimic.

Întrebat dacă el a spart uşile, bărbatul a admis că aşa s-a întâmplat: „Da. Pentru că eram dornic să găsesc fata. Nu ştiu, eu am mers mai în faţă, am fugit mai repede”.

Acest lucru se întâmpla „imediat după apel, la 11 şi un sfert şi 20”, a explicat el.

„Am trecut la o stradă de ea, noi am fost pe Decebal, şi ea era pe Craiova”, a spus bărbatul.

„Vineri noaptea am stat la poliţie până la ora 2-3 şi mi s-a spus să merg acasă să mă spăl, să mă odihnesc şi să vin la ora 5. Mie nu mi-au spus nimic (că ar fi identificat casa de unde a sunat Alexandra - n.r.)”, a povestit tatăl Alexandrei.

„Şi azi am fost, şi ieri am fost. Am căutat în puţuri, am căutat în canale”, a mai spus el.

Tatăl fetei a spus că visul Alexandrei era să devină poliţistă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.