DIICOT anunţă că soluţionarea dosarului Caracal a fost asumată de către procurori cu funcţii de conducere din cadrul direcţiei, sub coordonarea directă a procurorului-şef. Urmărirea penală este desfăşurată cu maximă celeritate, pentru stabilirea adevărului judiciar, arată DIICOT.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Urmare a preluării dosarului nr. 203/D/P/2019 de la Serviciul Teritorial Craiova de către D.I.I.C.O.T – Structura Centrală – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, soluţionarea acestuia a fost asumată de către procurori cu funcţii de conducere din cadrul direcţiei sub coordonarea directă a procurorului şef, urmărirea penală fiind desfăşurată cu maximă celeritate pentru stabilirea adevărului judiciar", se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de DIICOT.

Structura Centrală a DIICOT a preluat instrumentarea dosarului Caracal, de la serviciul Teritorial Craiova, dată fiind complexitatea cazului şi resursele implicate. Preluarea a fost dispusă, joi, de procurorul-şef al DIICOT.

”Prin ordonanţa din 01.08.2019, procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism, în temeiul dispoziţiilor art. 17 din O.U.G. nr. 78/2016, modificată şi completată prin Legea nr. 120/2018 şi art. 325 Cod procedură penală,  a dispus preluarea dosarului nr. 203/D/P/2019, înregistrat la Serviciul Teritorial Craiova de către D.I.I.C.O.T – Structura Centrală – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate”, a transmis, joi, DIICOT.

Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a apreciat că, ”având în vedere complexitatea cauzei, mediatizarea excesivă a acesteia, precum şi resursele tehnice logistice şi umane necesare aflării adevărului judiciar, preluarea dosarului de la ST Craiova la Structura Centrală a D.I.I.C.O.T. ar contribui la stabilirea corectă a situaţiei de fapt, prin administrarea tuturor probelor necesare şi utile cauzei cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor”.

Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a declarat miercuri că, în cazul Caracal nu este neglijată nicio pistă, nicio variantă şi că şi-ar dori, din tot sufletul, ca fetele să fie găsite în viaţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.