Un oficial NATO s-a aflat la bordul dragorului maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” (DM 29), coordonând un exerciţiu în Marea Neagră, el fiind impresionat de modul de planificare, organizare şi de execuţie a manevrelor de la bord. Nava militară românească a făcut parte dintr-o grupare navală NATO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Forţelor Navale, gruparea navală NATO SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group-2), din care face parte şi dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” (DM 29), a părăsit luni, 29 iulie, portul Eregli din Turcia şi a reînceput exerciţiile în Marea Neagră. Comandantului grupării NATO, comandorul Alessandro Falcone (Italia), s-a îmbarcat la bordul navei militare româneşti, iar operaţiunile SNMCMG-2 au fost coordonate de la bordul DM 29.

“Comandorul Alessandro Falcone a urmărit atent manevrele de plecare a navelor grupării din portul turcesc, după care a asistat la un exerciţiu de dragaj mecanic, executat de marinarii militari români. Oficialul NATO a fost impresionat de modul de planificare, organizare şi de execuţie a manevrelor de la bord, toate desfăşurându-se în deplină siguranţă, în ciuda unei hule puternice.  La sfârşitul vizitei, comandorul Falcone a specificat că avem tehnică diferită, dar, prin profesionalismul de care dăm dovadă toţi membrii grupării şi prin camaraderia ce ne uneşte, reuşim să îndeplinim misiunile primite. Înainte de a coborî de la bord, comandantul SNMCMG-2  i-a felicitat pe marinarii români şi le-a mulţumit pentru contribuţia adusă la succesul misiunii grupării NATO în Marea Neagră”, se arată în comunicatul Forţelor Navale.

Dragorul maritim 29 şi-a încheiat activitatea în Marea Neagră şi urmează să intre miercuri, 31 iulie, în portul Constanţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.