Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că prima sarcină a lui Mihai Fifor, numit ministru interimar al Afacerilor Interne, va fi să solicite de urgenţă în toate judeţele verificări privind modul de funcţionare a inspectoratelor de poliţie, despre modul în care sunt respectate procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Avem atât o obligaţie morală, cât şi una impusă de lege să-i pedepsim drastic pe toţi cei care se fac vinovaţi. Cer tuturor factorilor implicaţi să cerceteze şi să trateze cu maximă responsabilitate acţiunile care au avut loc şi să prezinte cât mai repede rezultatele anchetei. Le cer totodată implicarea şi atenţia nu doar în ancheta care vizează acest caz, ci şi în toate acţiunile viitoare”, a declarat Dăncilă.

Ea a precizat că se va implica personal în eficientizarea modului în care instituţiile statului se raportează la problema cetăţenilor, „pentru că este mai evident ca oricând că sunt multe disfuncţionalităţi în modul de gestionare a situaţiilor în care este nevoie de intervenţia rapidă a instituţiilor”.

„Prima sarcină a domnului Fifor va fi să solicite de urgenţă în toate judeţele ţării verificări privind modul de funcţionare a inspectoratelor de poliţie, a modului în care sunt respectate procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă. De asemenea, este necesară o analiză complexă a profesionalismului celor care sunt implicaţi în apărarea cetăţenilor. Ne vom asuma şi acest obiectiv pentru că avem această datorie atât faţă de cetăţeni, cât şi faţă de profesionaliştii (profesioniştii - n.r.) din Ministerul Afacerilor Interne. Românii trebuie să continue să creadă în Ministerul Afacerilor Interne şi trebuie să luăm măsurile care se impun pentru a avea mai multă eficienţă”, a mai declarat premierul.

Viorica Dăncilă a spus că a avut o discuţie cu şefii de structuri şi de direcţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

„Am discutat despre acest tragic eveniment, am discutat despre măsurile care se impun, dar am discutat şi despre ceea ce trebuie să facem pe viitor pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete. Am discutat despre restructurare, am discutat despre modificări legislative, care sunt necesare atât din partea Ministerului Afacerilor Interne, din partea STS-ului, modificări în ceea ce priveşte legislaţia care să pedepsească mult mai drastic aceste lucruri”, a adăugat Dăncilă.

Premierul a ţinut să precizeze că în ultimii ani s-a promovat intens lupta anticorupţie, dar nu trebuie lăsată mai prejos lupta împotriva criminalităţii.

„În spaţiul public s-a promovat intens în ultimii ani lupta împotriva corupţiei, ceea ce este corect, iar lupta împotriva corupţiei trebuie să continue, dar în acelaşi timp nu trebuie lăsată mai prejos lupta împotriva criminalităţii, împotriva reţelelor de trafic de persoane şi de droguri, împotriva violatorilor şi pedofililor, împotriva criminalilor, împotriva celor care destabilizează în cel mai josnic mod societatea. România nu este o ţară a infractorilor, nu este ţara criminalilor, nu este ţara proxeneţilor sau violatorilor. Ca prim-ministru nu voi lăsa, nu voi permite să se lipească această etichetă României. Dar cred că trebuie să dăm dovadă de consens, trebuie să vedem ce putem face fiecare pentru a îndrepta lucrurile. Avem datoria morală de a aduce în faţa tuturor adevărul şi cred că acest lucru este aşteptat de la noi şi de familii, dar şi de cetăţeni care aşteaptă să vadă ce vor face autorităţile, care este răspunsul pe care îl dăm noi acestei tragedii”, a încheiat Dăncilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.