Preşedintele american Donald Trump urmează să efectueze o vizită în Polonia, de la 31 august la 2 septembrie, şi să participe la 1 septembrie la ceremonii de marcare a 80 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, a anunţat marţi şeful de cabinet al preşedintelui polonez, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Detaliile programului lui Donald Trump urmează să fie anunţate de Casa Albă, a precizat Krzysztof Szczerski, citat de agenţia poloneză de presă PAP.

Donald Trump a vizitat Polonia la 6 iulie 2017. El a fost primit călduros la Varşovia, unde a susţinut un discurs critic la adresa Rusiei şi în care şi-a lăudat gazdele poloneze.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a fost primit la 13 iunie, la Washington, de către omologul său american.

Şeful statului american a anunţat atunci că suplimentează trupele americane în Polonia cu 1.000 de militari.

Polonia consideră prezenţa unor militari americani pe teritoriul său drept o garanţie în domeniul securităţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.