Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, considerat un aliat loial al lui Donald Trump, nu a exclus luni să candideze, într-o bună zi, la preşedinţia Statelor Unite, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu n-am fost niciodată în măsură să prezic care va fi următorul meu job şi cred că este cazul în acest subiect”, a declarat el, mai întâi, răspunzând unei întrebări despre ambiţiile sale prezidenţiale, într-o intervenţie la Economic Club, la Washington.

Însă, ”dacă m-aş gândi într-o zi că voi putea servi, nu e nimic ce n-aş lua în calcul să fac pentru America”, a adăugat el imediat.

Evocându-şi cei 18 ani de ”serviciu federal” în armată, Congres, iar acum Executiv - în care a fost directorul CIA la începutul mandatului lui Trump înainte să fie numit secretar de Stat -, el a spus că simte că are o ”datorie” faţă de Statele Unite.

Fostul ales în Kansas, în vârstă de 55 de ani, este unul dintre adepţii liniei dure, provenind din aripa dreaptă a Partidului Republican, care pare să fie unul dintre foarte puţinii membri ai administraţiei Trump ce se bucură de încrederea deplină a imprevizibilului om de afaceri instalat la Casa Albă.

Capacitatea sa de a face sinteza între instinctele trumpiste şi o linie conservatoare mai tradiţionalistă alimentează cu regularitate cronica pe tema presupuselor sale ambiţii politice la cel maii înalt nivel.

Imediat, nu există vreo îndoială că Mike Pompeo îl va susţine pe Donald Trump, care candidează la al doilea mandat în noiembrie 2020.

În contextul în care circulă cu insistenţă zvonuri cu privire la candidatura sa, la aceeaşi dată, în vederea reprezentării statului Kansas în Senatul Statelor Unite, secretarul de Stat a dezminţit din nou. ”Asta nu e pe masă”, a respins el.

”Este o chestiune practică: voi servi în calitate de secertar de Stat fiecare zi în care voi avea şansa să o fac”, a spus el.

După care a adăugat - fără să închidă cu totul uşa unei candidaturi în Congres - că, dacă Donald Trump îl va împinge să o facă, ”noi depindem cu toţii de voinţa preşedintelui”. ”sper să putem continua să facem asta încă o vreme”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.