China organizează săptămâna aceasta exerciţii militare în apropiere de Taiwan, pe fondul unor tensiuni sporite cu această insulă la conducerea căreia se află un Guvern rival şi pe care Beijingul nu exclude să o reia cu forţa, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia chineză a securităţii maritime a publicat duminică şi luni două note prin care interzice intrarea în ample fâşii de spaţiu aerian şi maritim, din cauza unor ”activităţi militare”.

Aceste zone, aflate de-a lungul unei părţi a coastelor provinciilor Zhejiang (est), Fujian (est) şi Guangdong (sud), sunt situate, respectiv, la nord, şi sud-vest de Insula Taiwan.

Niciun detaliu nu a fostfăcut public cu privire la amploarea acestor exerciţii, dintre care ultimul este prevăzut vineri.

China consideră Taiwanul drept una dintre provinciile sale, în pofida faptului că insula, cu aproximativ 23 de milioane de locuitori, este de facto independentă de la sfârşitul Războiului Civil din 1949.

Beijingulşi-a afişat din nou fermitatea, săptămâna trecută, când a publicat un document oficial cu privire la orientările armatei sale. ”China trebuie şi va fi reunificată”, se subliniază în document.

De când se află la preşedinţia taiwaneză Tsai Ing-wen, în 2016, relaţiile între cele două Guverne sunt glaciale.

La începutul lunii, Statele Unite au dat undă verde unei vânzări de armament taiwanului în valoare de 2,2 miliarde de dolari, provocând furia Beijingului.

Statele Unite şi-au întrerupt în 1979 relaţiile diplomatice cu Taiwanul şi a recunoscut Guvernul comunist de la Beijing drept singurul reprezentant al Chinei. Ele rămân însă cel mai puternic aliat al Taipeiului şi principalul furnizor de armament al taiwanezilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.