Alexandru Cumpănaşu, unchiul fetei răpite la Caracal, a adus acuzaţii la adresa anchetatorilor care s-au ocupat de caz. Cumpănaşu a vorbit despre dispreţul cu care poliţiştii i-au tratat pe părinţii Alexandrei Măceşanu, veniţi la Poliţia Caracal să anunţe dispariţia fetei, scrie Adevărul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Cazul Caracal - Alexandru Cumpănaşu: La ora 3 şi jumătate s-au auzit ţipetele fetei din casă, a ieşit o vecină la poliţişti şi i s-a spus să-şi vadă de treabă

„Pe mine nu mă impresionează toată demonstraţia asta de doi lei făcută de Buda şi de toţi lacheii ăştia din Poliţia Română, şi din STS de acum. Trebuia să se ducă dracului (n.r. - la Caracal) de ieri. Cel puţin Buda, personal, a fost anunţat aseară de către familia mea. Să nu mă ia pe mine cu prostiile astea de doi lei, trebuia să se ducă şi să salveze viaţa copilului. Să vă spun nişte lucruri, apropo de cum a acţionat poliţia de-acolo, cum a acţionat Parchetul, comportamentul, modul de abordare a problemei. Vi se pare normal ca şeful poliţiei din Caracal, la momentul în care au făcut percheziţiile, după două percheziţii, să-i spună tatălui fetei: „Auzi, bă? - apropo de respectul faţă de cetăţean - Dacă fii-ta e-ncurcată cu vreunul, să plătească ea pagubele acestor percheziţii!». Astea este abordare de şef de Poliţie muncipală!? Doi - la percheziţiile astea care s-au efectuat, cei care-au intrat, cei care au efectuat percheziţia, le-au făcut alături de vărul meu, de tatăl Alexandrei. Cel care a fost pus să spargă uşa a fost vărul meu. Bă, fraţilor, de ce mai avem mascaţi, de ce mai avem poliţie?! Ce-i asta, e bătaie de joc? Vă mai dau un exemplu, ca să vedeţi cum gândesc nemernicii din aceste instituţii, unii dintre ei. Când s-a dus vărul meu să depună plângerea, a depus-o la Poliţia Caracal. Ştiţi ce i-a spus cel care i-a înregistrat plângerea? I-a zis: «Auzi, bă? - că la noi e cu «bă», la Poliţie, fir-ar mama lor a naibii, să-i iau şi eu aşa, dacă le place limbajul ăsta – Tu ştii cum sunt fetele astea, la vârsta asta! Apare ea, mâine-poimâine!». Înţelegeţi? Asta a fost abordarea acestor indivizi de la o poliţie municipală. Trebuie raşi, raşi pur şi simplu!“, s-a dezlănţuit activistul civic Alexandru Cumpănaşu, reluând aceste detalii în mai multe intervenţii la diverse televiziuni, scrie Adevărul.

 
Fata de 15 ani dispărută joi a sunat de trei ori la 112 şi a anunţat că este ţinută captivă într-o casă. Potrivit STS, primul apel a avut loc joi, la 11.05, dar autorităţile au reuşit să afle adresa unde era ţinută abia în noaptea de joi spre vineri. La ora 4.00, poliţiştii au ajuns la adresa indicată, dar au intrat în locuinţa suspectului abia la ora 6.00.
 
În locuinţă s-au găsit, într-un butoi, rămăşiţe care par a fi umane, dar şi bijuterii care ar fi ale adolescentei dispărute în această săptămână. Anchetatorii cred că ar putea fi şi rămăşiţe ale fetei dispărute în aprilie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.