Iranul monitorizează toate navele americane din regiunea Golfului şi are o arhivă cu imagini ale deplasărilor zilnice ale navelor, a informat şeful marinei iraniene, amiralul Hosse marţi, conform site-ului Young Journalists Club, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Monitorizăm toate navele inamice, în mod special pe cele ale Americii, de la punctul de origine până în momentul în care intră în regiune”, a declarat Khanzadi, notând că imaginile sunt înregistrate cu ajutorul dronelor.

„Avem imagini complete şi o arhivă largă a traficului zilnic al forţelor coaliţiei şi Americii”, a adăugat el.

Teheranul a anunţat marţi o nouă reuniune internaţională în vederea salvării Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, într-un moment de tensiuni puternice la Golful Persic, pe fondul crizei unor petroliere între Republica islamică şi Marea Britanie.

O regiune strategică în aprovizionarea mondială cu petrol, Golful Persic traversează o nouă perioadă de turbulenţe.


Aceste turbulenţe sunt legate de o exacerbare a tensiunilor între Teheran şi Washington, după retragerea americană unilaterală, în mai 2018, din acordul nuclear internaţional iranian încheiat la Viena în 2015. Washingtonul a restabilit după aceea sancţiniuni economice dure impuse Iranului.
Din mai, sabotaje şi atacuri ale unor nave la Golful Persic - imputate de către Statele Unite iranului -, dar şi distrugerea unei drone americane de către Iran au făcut presiunea să crească.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.