Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discută, marţi, suspendarea din funcţie a procurorului Lucian Onea, trimis în judecată de Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) pentru comiterea mai multor infracţiuni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe ordinea de zi a şedinţei Secţiei pentru procurori aCSM se află, marţi, ”notă privind suspendarea din funcţie a domnului Onea Lucian Gabriel, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina”. 

În 15 iulie, Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a anunţat trimiterea acestuia în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni. 

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Mircea Negulescu, revocat din magistratură prin decret al preşedintelui Klaus Iohannis, după decizia CSM. 

”Procurorii  Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Onea Lucian Gabriel, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, instigare în formă continuată la comiterea, fără vinovăţie, sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi Negulescu Mircea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăţie sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată”, au transmis, luni, reprezentanţii SIIJ.

În rechizitoriu, procurorii susţin că Lucian Onea, în calitate de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, în instrumentarea a două dosare penale, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în cursul lunii mai 2015, ”l-au determinat pe un martor denunţător să plăsmuiască un denunţ în numele unei persoanei imaginare,  să întocmească în fals, în format electronic, tabele care conţin numele unor persoane - locuitori ai Republicii Moldova, care ar fi avut cetăţenie română în anul 2014, cu scopul de a dovedi infracţiunea de coruperea alegătorilor pretins săvârşită de persoana împotriva căreia s-a formulat denunţul”.

”De asemenea, în calităţile menţionate anterior, inculpatul Onea Lucian Gabriel, cu ajutorul inculpatului Negulescu Mircea, la data respectivă procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor faţă de o persoană despre care ştia că nu este vinovată.  Totodată, inculpatul Onea Lucian Gabriel, cu sprijinul inculpatului Negulescu Mircea, în cursul lunii mai 2015, în soluţionarea celor două dosare penale, a ticluit probe nereale prin exercitarea de constrângeri asupra martorului denunţător”, susţin procurorii.

În rechizitoriu, se mai reţine că cei doi, în mod repetat, în perioada aprilie – mai 2015, ”l-au determinat pe martorul denunţător să contrafacă, prin exercitarea de constrângeri, a unui denunţ şi a unor tabele în format electronic conţinând nume de persoane din Republica Moldova care ar aparţine unor cetăţeni români imaginari”.    

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, în ianuarie, ca procurorul Lucian Onea, revocat de la DNA Ploieşti, să îşi continue activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, unitate de unde provine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.