Secretarul de Stat Mike Pompeo a anunţat joi înfiinţarea unei instanţe internaţionale pentru libertatea religioasă, cu ocazia unei mari conferinţe la Washington dedicate acestui subiect, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Contururile acestui grup - intitulat Alianţa Internaţională pentru Libertatea Religioasă - rămân de precizat, a anunţat şeful diplomaţiei americane.

Din grup urmează să facă parte ”ţări care împărtăşesc aceleaşi idei”, a precizat el.

Departamentul de Stat american găzduieşte, timp de trei zile, al doilea an consecutiv, o conferinţă menită să promoveze libertatea religioasă - o problemă evocată cu regularitate de către Guvernul lui Donald Trump, întrucât este crucială pentru mulţi dintre susţinătorii săi creştini evanghelişti.

Această viitoare Alianţă ”va apăra dreptul inalienabil al tuturor fiinţelor umane de a crede sau de a nu crede, în funcţie de alegerea lor”, a declarat Pompeo.

Secretarul de Stat a criticat dur, la tribuna conferinţei, două dintre principalele ţinte ale Statelor Unite - Iranul şi China -, denunţând în termeni duri încarcerarea în lagăre de către beijing a peste un milion de musulmani uiguri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.