Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va primi bani la rectificarea bugetară, care va avea loc la finalul lunii, şi nu va pierde sume, a declarat ministrul Valer-Daniel Breaz joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În urmă cu câteva săptămâni, la Guvern au avut loc discuţii între prim-ministrul Viorica Dăncilă şi ministrul Breaz şi manageri ai mai multor instituţii culturale naţionale, între care Ion Caramitru (Teatrul Naţional Bucureşti) şi Andrei Dimitriu (Filarmonica „George Enescu”) privind bugetele alocate pentru anul acesta. Cele mai multe dintre instituţii au primit cu 30%-50% mai puţin decât anul trecut.

„Nu le-am spus că e posibil. Le-am spus că le vom da banii. Şi nu le-am spus la întâlnirile de la Guvern, le-am spus în ianuarie – februarie, dar unii sunt mai grăbiţi. Discuţiile MCIN la Ministerul Finanţelor s-au finalizat pozitiv, nu cu o rectificare pozitivă a Ministerului, dar ministerul Culturii nu va pierde sume. Cel puţin, nu vom pierde sume şi cel puţin, vom cheltui eficient, ca să mă exprim aşa cum am deranjat pe unii când am vorbit despre eficienţa cheltuirii banilor”, a declarat Breaz.

El a continuat: „Sunt capitole unde avem o execuţie bugetară bună şi capitole unde execuţia este mai puţin bună. Rearanjăm fondurile pentru următoarele şase luni. Importantă este execuţia bugetară. Pot să ai un buget cât de mare, dacă execuţi din el 20%-30% e un eşec. (...) Noi suntem în limita la aproape 50%. De ce nu am depăşit, cum poate era normal? Datorită faptului că bugetul a fost funcţional după 15 aprilie”.

Breaz a declarat că ministerul pe care îl conduce a fost deja evaluat de prim-ministru între primele opt incluse în prima etapă a remanierii. „Din păcate pentru unii, din fericire pentru alţii”, a completat el.

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, a prezentat joi bilanţul primelor şase luni ale mandatului său.

El a vorbit despre realizările pe perioada preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene – dosare închise de România, seturi de concluzii, întâlniri şi conferinţe în domeniul culturii şi patrimoniului, înfiinţarea Orchestrei Uniunii Europene, OUG pentru susţinerea programului Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii; Ro-Cultura, cu un buget de 29 de milioane de euro pentru seminarii, programe de consolidare a antreprenoriatului cultural, expoziţii, revitalizarea monumentelor istorice şi iniţiative bilaterale în acest sens; programul e-Cultura, cu un buget de 53,2 milioane de lei, ce vizează digitalizarea patrimoniului cultural; politica publică pentru meşteşugul tradiţional, un proiect de 934.000 lei, derulat până în octombrie 2019; Muzeul Revoluţiei Române de la Timişoara – transferarea clădirii şi începerea demersului pentru obţinerea certificatului de urbanism.

Ministrul a precizat că Festivalul „George Enescu” a primit 32 milioane de lei, când a fost semnat contractul în luna ianuarie. Suma, a spus el, a fost completată cu 7,13 milioane de lei. În luna iunie, Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei de Cultură, Arte şi Mijloace de informare în masă, i-a atras atenţia lui Valer-Daniel Breaz asupra faptului că organizatorii Festivalul Internaţional „George Enescu” se confruntă cu o situaţie „desosebit de delicată”, după ce MCIN nu a alocat întreaga sumă aprobată pentru finanţarea evenimentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.