Partidul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski este favorit să câştige alegerile parlamentare anticipate, repetând astfel şocul victoriei lui Zelenski la alegerile prezidenţiale, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zelenski, un fost comediant fără experienţă politică, speră că partidul „Slujitorul Poporului” poate să obţină controlul asupra parlamentului făcând apel la furia publicului în ceea ce priveşte corupţia şi nivelul de trai scăzut într-una dintre cele mai sărace ţări din Europa.

În prezent, preşedintele de 41 de ani împarte puterea cu cabinetul şi parlamentarii care sunt în mare parte fideli predecesorului.

Cine va câştiga alegerile va moşteni o ţară aflată în centrul disputei Occidentului cu Moscova după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014 de la Ucraina. De asemenea, Moscova susţine separatiştii pro-Rusia din regiunea Donbass din estul Ucrainei, într-un conflict care a dus la moartea a 13.000 de persoane în ultimii cinci ani.

Zelenski şi guvernul său vor trebui, de asemenea, să implementeze reformele agreate cu donatorii internaţionali pentru a obţine noi împrumuturi în valoare de miliarde de dolari, într-un efort de a stabiliza economia.

Partidul Slujitorul Poporului este denumit după serialul de comedie în care a jucat Zelenski, el portretizând pe micile ecrane un profesor de istorie care devine, accidental, preşedinte după ce un videoclip cu el vorbind despre corupţie devine viral.

Într-una dintre primele sale decizii după începerea mandatului, Zelenski a anunţat că se va muta din clădirea administraţiei prezidenţiale ca o rupere simbolică de modalitatea veche de a face politică, exact cum a făcut preşedintele fictiv din serial.

Iryna Bekeshkina, directorul Fundaţiei Iniţiativa Democrată din Kiev, a declarat că Zelenski reprezintă „un vis” pentru votanţi însă nu este clar cum va fi şi realitatea.

Este un vis „ca acest partid să vină şi să fie complet diferit de elita politică”, a afirmat ea.

Zelenski a ajuns la putere profitând de atmosfera anti-sistem din Ucraina, parcursul lui fiind similar cu cel al lui Donald Trump în SUA şi cu ascensiunea Mişcării 5 Stele în Italia.

Această atmosferă anti-sistem pare să persiste în Ucraina. Un sondaj din iulie al Institutului Republican Internaţional arată că aproape de două ori mai mulţi ucraineni doresc un partid politic care aduce schimbarea faţă de un partid care asigură stabilitatea.

De asemenea, două treimi dintre votanţi doresc un partid care reprezintă o nouă generaţie de politicieni faţă de 24% care pun preţ pe lideri experimentaţi.

Cea mai mare îngrijorare a votanţilor este corupţia urmată de conflictul din Donbass şi relaţiile cu Rusia.

Zelenski a avut probleme însă din cauza conexiunilor săle cu unul dintre cei mai importanţi magnaţi din Ucraina, Ihor Kolomoisky.

Kolomoisky se află într-o bătălie legală cu statul privind controlul asupra PrivatBank, bancă care a fost naţionalizată în 2016 împotriva voinţei sale.

Zelenski a căutat să asigure cetăţenii că nu îi va face jocurile lui Kolomoisky iar acest lucru pare să fi funcţionat. Un sondaj din iulie arată că Slujitorul Poporului va obţine 37,8% din voturi, cu mult în faţa celor mai apropiaţi rivali, însă nu destul pentru a obţine o majoritate.

Pe locul doi se situează gruparea apropiată de Rusia, Platforma Opoziţiei cu 11% iar pe trei se află Solidaritatea Europeană, partidul condus de predecesorul lui Zelenski, Petro Poroshenko.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.