Cei mai mulţi angajaţi români consideră că o vacanţă liniştită, în care să se deconecteze de la job şi să-şi petreacă timpul cu familia sau prietenii, are impact direct asupra performanţelor la job, arată un sondaj efectuat de BestJobs, transmis joi, care subliniază că doar unul din cinci reuşeşte să se detaşeze complet şi să se bucure de vacanţă fără să stea cu gândul la job, arată rezultatele celui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ceilalţi patru din cinci rămân într-un fel sau altul conectaţi la jobul lor, fie pentru că sunt sunaţi de colegi sau chiar de şefi pe teme legate de serviciu în zilele libere sau chiar pentru că trebuie să lucreze din concediu. Aproximativ 21% ştiu încă de când pleacă în vacanţă că va fi nevoie să lucreze dacă apar urgenţe, însă mizează că astfel de situaţii vor fi rare şi că nu le vor consuma mai mult de câteva ore din tot concediul”, arată sondajul transmis joi de companie.

Alţi 10% sunt convinşi că va fi nevoie să lucreze cel puţin 1-2 ore în fiecare zi de vacanţă, iar 14% pur şi simplu nu ştiu ce le rezervă jobul în perioada concediului. Restul de 55% sunt convinşi că nu va fi nevoie să lucreze în zilele libere, dar nu au nicio certitudine.

”Chiar şi atunci când nu sunt sunaţi de colegi sau nu apar situaţii care necesită atenţia lor în vacanţă, aproape 17% dintre angajaţi spun că le este imposibil să se deconecteze complet, întrucât se gândesc cu groază la ce îi aşteaptă când se vor întoarce la lucru. Alţi 9% spun că simt o presiune din partea şefilor să menţină contactul cu jobul chiar şi atunci când sunt plecaţi  şi tot atâţia recunosc că aleg să nu stea departe de job în zilele libere de teamă să nu rămână în urmă, motiv pentru care alocă timp în fiecare zi cel puţin pentru a verifica mailurile şi, de multe ori, inclusiv pentru a răspunde la cele mai importante dintre ele”, spun autorii sonsadajului.

De asemenea, 7% dintre angajaţi spun că nu reuşesc să se relaxeze complet niciodată când sunt în vacanţă, iar peste 26% spun că ajung să se simtă relaxaţi abia spre finalul vacanţei.

Productivitate mai scăzută şi stres mai mult după concediu

În aceste condiţii, la întoarcerea din vacanţă, aproape jumătate dintre respondenţii la sondajul BestJobs spun că au mai multă energie şi doar unul din trei se simte mai productiv, în timp ce nivelul de stres este mai mic decât înainte de vacanţă pentru aproximativ doi din cinci.

”Pentru aproape o treime dintre angajaţi, primele zile de după concediu sunt dificile şi stresante, fiind nevoie de eforturi suplimentare pentru a relua activitatea şi a se pune la curent cu cele petrecute în perioada vacanţei”, spun autorii sondajului.

Vara aceasta, majoritatea angajaţilor români (53%) au afirmat că au planificat două săptămâni de vacanţă, iar aproape 17% între două şi trei săptămâni. La extreme, 14% dintre respondenţi au doar o săptămână de vacanţă, iar 9% chiar mai mult de trei săptămâni. Aproape jumătate au concediul în august, iar unul din cinci sunt în concediu chiar în această perioadă, în iulie. Alţi 15% preferă să îşi ia liber în septembrie, iar 5% au fost deja în vacanţă în iunie. Puţini, circa 4%, afirmă că nu îşi vor lua deloc concediu până la finele anului, din diverse motive.

La momentul sondajului, 17,2% dintre respondenţi au spus că mai au cel mult 10 zile de concediu rămase din acest an, aproape 20% mai aveau între 10 şi 15 zile şi tot atâţia - între 15 şi 20 de zile. Alţi aproape 17% aveau între 20 şi 30 zile libere, iar 11,5% mai aveau peste 30 de zile de vacanţă, luând în calcul inclusiv zilele libere de anul trecut neefectuate.

Sondajul a fost realizat în perioada 24 iunie - 15 iulie 2019, pe un eşantion de 980 de utilizatori de internet.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Are un număr de peste 2,5 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii şi peste 25.000 de joburi active, atât în ţară, cât şi în străinătate.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.