Managerul general al FC Dinamo, Florin Prunea, le-a luat apărarea suporterilor care au produs încidentele de la Ovidiu, afirmând că fanii echipei "alb-roşii" trebuie înţeleşi când se manifestă astfel după o prestaţia de "coşmar" a formaţiei favorite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Un coşmar pentru noi, trebuie să-l uităm, trebuie să-l analizăm. Trebuie să înţelegem cu toţii că Dinamo înseamnă şi suporterii. Trebuie să-i înţelegem şi pe suporteri când se manifestă. Din punctul meu de vedere, au fost civilizaţi, am stat de vorbă cu ei, s-au evacuat în linişte şi au plecat acasă. Nu ei sunt vonovaţi, noi suntem, cei care suntem în momentul de faţă aici. Trebuie să fim aproape de băieţi, aproape de antrenori, mergem mai departe şi trebuie să facem totul să câştigăm acest meci cu Craiova. Este inadmisibil cum ne-am prezentat în această seară. Am stat de vorbă cu băieţii şi nu aş vrea să mai existe o seară ca aceasta. Erau toţi cu capul plecat, sunt conştienţi, dar trebuie să mergem mai departe, vom avea discuţii multe în aceste zile. La fotbal ai şansa ca la meciul următor să repari ce s-a stricat, dar nu va fi uşor, va fi o săptămână grea pentru noi. Oamenii au fost civilizaţi, suporterii lui Dinamo nu mai au răbdare, dar cred că au avut o atitudine civilizată. Dacă aceasta va fi soluţia (n.r. - să plece de la Dinamo), probabil va veni şi ea, dar eu nu voi renunţa şi nici antrenorul nu va renunţa, pentru că am venit aici să facem o treabă. va fi mult mai greu fără suporteri, dar până al urmă tot o vom face. Oamenii au dreptate, sunt oameni civilizaţi, care au afaceri, nu sunt nişte vagabonzi, sunt oameni care au familii acasă, au copii, oameni care cheltuie milioane în fiecare săptămână şi trebuie să-i respectăm. Ne pare rău pentru ce s-a întâmplat şi îmi cer sczue în numele tuturor. Când voi simţi că nu se mai poate face nimic, eu voi pleca. Nu vreau să mai trăiesc ce am trăit în seara aceasta. Este inadmisibil cum ne-am prezentat în seara aceasta şi o să vorbesc cu băieţii că nu putem să ne prezentăm aşa. Au şansa ca duminica viitoare să demonstreze că a fost doar un accident. Eugen Neagoe va rămâne antrenorul echipei. Eu am încredere în acest lot. Probabil vom mai aduce doi, trei jucători", a declarat Prunea.

FC Viitorul a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (1-0), echipa Dinamo, în ultima partidă a etapei I a Ligii I, un meci marcat de incidente.

Au marcat: Iancu '9 şi '69, Ganea '49, Calcan '66, Eric '71

Fanii dinamovişti, aflaţi în număr de aproximativ 200, i-au înjurat pe patronul Ionuţ Negoiţă şi pe antrenorul Eurgen Neagoe după numai 25 de minute de joc. Suporterii i-au cerut demisia tehnicianului.

După golul de 3-0 al gazdelor, din minutul 66, mai mulţi suporteri dinamovişti au intrat pe teren, fiind cu greu imobilizaţi şi scoşi din suprafaţa de joc de stewarzi.

Jandarmii au intervenit şi s-au postat în faţa peluzei în care se afla galeria dinamovistă, fără a intra în conflict direct cu suporterii.

Managerul general al FC Dinamo, Florin Prunea, a mers la suporteri şi a încercat să-i calmeze.

Meciul a fost reluat după o întrerupere de peste 20 de minute şi după ce galeria dinamovistă a fost evacuată. Gazdele au marcat repede încă două goluri după reluarea partidei.

Nu toţi fanii dinamovişti au părăsit peluza, unul dintre ei întrând pe teren în minutul 75, pentru a-i cere socoteală lui Neagoe. Acesta a fost scos repede din spaţiul de joc şi meciul nu a mai fost oprit.

Dinamo este pe ultimul loc după acest rezultat, în clasament, iar FC Viitorul este pe locul I, la golaveraj.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.