"Se încheie Sezonul, dar nu este finalul poveştii, ci începutul unei relaţii reînnoite şi consolidate”, a declarat, duminică seară, ambasadoarea Franţei în România, Michèle Ramis, la închiderea Sezonului Franţa-România, marcat printr-o serie de evenimente în Parcul Carol din Bucureşti. La finalul discursului, Michèle Ramis a felicitat-o pe Simona Halep pentru victoria de la Wimbledon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt extrem de fericită să mă aflu aici în această seară cu totul specială, căci sărbătorim astăzi Ziua Naţională a Franţei. Este o bucurie să fiu alături de dumneavoastră de 14 iulie, o sărbătoare atât de dragă Franţei. Această zi de 14 iulie are o însemnătate specială pentru prietenia franco-română, încheiem opt luni ale unui Sezon extraordinar Franţa-România, care a avut mii de spectatori, îndeosebi tineri”, a adăugat Michèle Ramis la Bucureşti.

Demnitarul a evidenţiat efortul celor două echipe care au contribuit la succesul Sezonului.

"Programul pe care ni l-a propus Expo Arte, pentru care o salut pe directoarea Mihaela Păun şi pe colaboratoarea sa, Olivia Parescură, a fost extrem de ofertant pe parcursul întregii zile: spectacole în parc şi delicii culinare oferite în cadrul Şaretei gastronomice franco-române, care i-a încântat pe cei mici şi pe cei mari; muzica, instalaţiile digitale şi spectacolul de artificii încununează încheierea acestui sezon, căruia nu i-a lipsit nici sarea, nici piperul, şi care nu a încetat să ne uimească atât în Franţa, cât şi în România. În această privinţă aş dori să subliniez munca asiduă a echipelor celor două comisariate, cel condus de Andrei Ţărnea în România şi cel al Institutului francez din Paris, coordonat de Jean-Jacques Garnier şi reprezentat aici şi de către Henri-Pierre Godey", a punctat ambasadoarea.

De asemenea, ea a salutat "artiştii datorită cărora a fost posibilă această închidere excepţională: prietenii noştri români mai întâi, cântăreaţa Delia şi grupul Vunk; artiştii francezi şi, nu în ultimul rând, vreau să vorbesc de Cali şi de grupul Hyphen Hyphen, care vor pigmenta în stil pop-rock finalul Sezonului Franţa-România".

Michèle Ramis a mulţumit şi companiei Groupe F cu ajutorul căreia a fost posibil focul de artificii de Ziua Naţională a Franţei.

"Seara aceasta ilustrează întocmai lecţia pe care ne-a dat-o Sezonul: este înainte de toate, dedicată tinerilor, căci tinerii sunt cei care vor construi, de altfel, relaţiile noastre viitoare", a mai spus ambasadoarea.

Sezonul cultural România - Franţa a fost lansat la Paris, pe 26 noiembrie, cu peste 300 de evenimente care au avut loc în mai mult de 13 regiuni. S-a încheiat în Franţa pe 16 aprilie şi a debutat la Bucureşti pe 18 aprilie. Sub sloganul „Să uităm de clişee”, principala temă a Sezonului a fost diversitatea culturală. Seria de evenimente s-a încheiat duminică, de Ziua Franţei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.