Australianul Nick Kyrgios şi-a afirmat susţinerea pentru elveţianul Roger Federer pe reţele de socializare, înaintea finalei de la Wimbledon cu sârbul Novak Djokovici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Federer, câştigă, te rog!", a scris "copilul teribil" al tenisului pe Twitter.

 

Celebru pentru ieşirile sale deplasate, atât pe terenul de tenis, cât şi în afara acestuia, Kyrgios a declarat, în mai, că Rafael Nadal nu ştie să piardă, că unchiul spaniolului este “idiot” şi că Novak Djokovici are obsesia de a dori să fie plăcut.

Kyrgios a afirmat, pentru podcast-ul “No Challenges Remaining”, al jurnalistului specializat pe tenis Ben Rothenberg, că Rafael Nadal este “super salty”, termen folosit în cazul persoanelor care sunt agresive sau prost dispuse. “Când câştigă, este în regulă. Nu spune nimic rău, apreciază calităţile adversarului. Însă după ce l-am bătut, a spus ceva de genul: ‘Nu are respect pentru mine, pentru fanii mei şi pentru joc’. Nu este o imagine bună pentru tine. Iar apoi unchiul său Toni a apărut şi a spus: ‘Nu este educat’. Iar eu: ‘Frate, am studiat 12 ani, idiotule! Sunt foarte educat. Înţeleg că eşti supărat pentru că ţi-am bătut din nou familia”, a spus tenismenul din Australia.

El a mai declarat că Novak Djokovici este “un jucător incredibil” şi “un campion al tenisului”, dar este disperat să fie plăcut ca elveţianul Roger Federer. “Simt că are o obsesie bolnavă de a dori să fie plăcut. Vrea să fie ca Roger. Simt că vrea atât de mult să fie plăcut încât nu îl suport”, a afirmat Kyrgios, menţionând că este stânjenitor felul în care se bucură sârbul după meciuri.

Finala masculină a turneului de la Wimbledon, Novak Djokovici, locul I ATP - Roger Federer, locul 3 ATP, va avea loc duminică,d e la ora 16.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.