Casa Hrisicos, operă a arhitectului Louis Givért, vila Teodorou Rousou în stil neoclasic, şi Grand Hotel în stil art deco, din Constanţa, au fost scoase la vânzare de Artmark Historical Estate.
Imobil de referinţă în istoria oraşului, Casa Hrisicos a fost construită în 1900 după planurile arhitectului francez Louis Givért. Clădirea se evidenţiază prin stilul său eclectic, cu elemente neoclasice dominante şi detalii art nouveau specifice începutului de secol XX. Ea a constituit un reper pentru realizarea viitoarelor edificii din Piaţa Ovidiu, proiectate în principal de arhitectul Adolf Lintz în stil vienez.
Casa Hrisicos este unul dintre cele mai vechi imobile care s-a păstrat din vechea configuraţie a zonei şi, în momentul ridicării, forma colţul străzilor Traian şi Pescarilor (cea din urmă dispărută între timp).
Imobilul, cu un preţ de pornire de 3,8 milioane de euro, este format din restaurant şi hotel cu 23 de camere.
Construită de Gheorghe Hrisicos, "simplu băiat de prăvălie" ce a devenit rapid un cunoscut negustor de vinuri şi proprietar de imobile centrale, Casa Hrisicos a fost inaugurată cu mare fast în toamna anului 1903. Concepută ca hotel de lux, cu restaurant cu bucătărie pescărească şi internaţională la parter, s-a impus rapid ca reper al oraşului. Elitele bucureştene, obişnuite cu hotelurile Carol sau Regina, alegeau acum Hrisicos. Povestea de succes a proprietarului nu a ţinut însă mult, deoarece a fost dat în judecată de băncile fraudate şi alţi negustori înşelaţi. Supranumit de presa vremii "escrocul bancher din Constanţa", Gheorghe Hrisicos s-a refugiat în Rusia, de unde a fost extrădat şi condamnat la doi ani de închisoare. Scandalul financiar şi procesul puternic mediatizat i-au asigurat Casei Hrisicos o reputaţie de neegalat, fiind frecventată de personalităţi precum Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuţă şi Take Ionescu.
Imobilul a fost devastat în timpul Primului Război Mondial şi redeschis abia în octombrie 1924, ca sediu al Băncii Populare Steagul Dobrogei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost locul favorit al comandanţilor militari germani, care au supravegheat oraşul şi operaţiunile de la malul mării. Imediat după 23 august 1944, apartamentul cu balcon a fost ocupat de comandantul militar sovietic al oraşului. Regimul comunist a naţionalizat clădirea şi a transformat-o în cazarmă-comandament, iar după reparaţii capitale, în 1974, a îndeplinit funcţia de restaurant, cramă şi cazare sub denumirea Pelican. După căderea comunismului, imobilul a fost sediu pentru diferite bănci, fiind supus unei degradări continue, în special în interior.
Clădirea a fost achiziţionată de actualii proprietari în 2006 şi a intrat într-un amplu proces de restaurare şi reabilitare, fiind convertită într-un concept nou şi modern de high-end bistro. Procesul de reconversie continuă şi în prezent, prin amenajarea unui hotel cu 23 de camere. Recăpătându-şi alura şi destinaţia de la începuturi, Casa Hrisicos (care şi-a păstrat în memoria colectivă numele original, în ciuda diferitelor schimbări prin care a trecut) a redevenit un simbol viu al Constanţei, martoră a importante secrete şi decizii politice ale zbuciumatului secol XX.
Vila Teodorou Rousou, monument istoric, este una dintre clădirile emblematice din centrul vechi al Constanţei, situată pe bulevardul Tomis 57, în apropiere de Piaţa Ovidiu. Edificiul este în curs de restaurare.
Vila a fost pusă în vânzare de la 275.000 de euro şi a fost estimată între 300.000 şi 350.000 de euro.
Ridicată în 1897, locuinţa situată la numărul 6, pe strada C. A. Rosetti, este "o construcţie cu patru nivele - subsolul şi mansarda sunt înalte - şi învelitoare de ţiglă", se arată în lucrarea "Constanţa-aventura unui proiect european" a criticului de artă dr. Doina Păuleanu. Clădirea monumentală, cu o geometrie riguroasă, desenată în spiritul unui stil neoclasic târziu, este un omagiu de secol XIX pentru marii constructori ai lumii antice.
Deţinătorul unei averi însemnate, Rousou a fost unul dintre comercianţii care au beneficiat din plin de pe urma alipirii Dobrogei la România în urma Războiului de Independenţă din 1877. Construcţia de nave, comerţul şi transportul maritim, precum şi investiţiile imobiliare i-au adus o ascensiune rapidă în noul stat apărut pe harta lumii. Iar vila pe care construit-o trebuia să fie mărturia proaspătului său statut.
Nici terenul şi nici stilul arhitectural nu a fost alese la întâmplare. Sfârşitul secolului al XIX-lea aducea cu sine un boom imobiliar care avea să transforme localitatea otomană Küstence în Constanţa modernă. Iar printre primii care au intuit această nouă realitate au fost bancherii francezi, de origine evreiască, din familia Alleon.
Strada din centrul vechi al Constanţei numită astăzi C. A. Rosetti purta în epocă chiar numele lor. Şi asta pentru că o deţineau, la propriu, cu excepţia notabilă a Sinagogii. Tocmai lângă proprietăţile lui Jean Gerard Aimee Alleon îşi va construi Teodorou Rousou reşedinţa, apelând dacă nu la serviciile arhitectului de casă al familiei Alleon, grecul Pelopidas Couppa, la un altul care a calchiat fidel modelul de inspiraţie neoclasică al imobilelor deţinute de bancherii evrei.
Degradată şi neîntreţinută corespunzător în anii comunismului şi în cei care i-au urmat, vila Teodorou Rousou rămâne una dintre clădirile reper ale Peninsulei constănţene. Alături de alte reşedinţe precum vila Şuţu, casa Manicatide sau casa Constandini se înscrie în cercul restrâns şi extrem de valoros din punct de vedere istoric şi arhitectural al imobilelor greceşti din Constanţa.
În prezent imobilul se află în plin proces de reabilitare şi restaurare. Iar la finalul proiectului, suprafaţa sa va fi extinsă si va ajunge la peste 500 de mp.
În anul 1912, Stavro Dumitriu, un important om de afaceri, a cumpărat de la Primăria Constanţa un teren de 1.450 de metri pătraţi. Pe atunci, terenul se afla în plin câmp, la marginea oraşului. Preţul terenului a fost de 98.870,50 de lei. Prietenii omului de afaceri i-au spus acestuia că este nebun să cumpere un teren în acea zonă. Opt ani mai târziu, în 1920, se deschideau uşile hotelului care a devenit, în scurt timp, unul dintre reperele Constanţei, Grand Hotel.
Construcţia a durat cinci ani, planurile fiind executate de arhitectul francez Edgar de Goue.
Grand Hotel are un preţ de pornire de 950.000 de euro şi o estimare stabilită între 1 milion şi 1,25 milioane de euro.
Faţă de proiectul iniţial, construcţia avea cu un etaj mai puţin. Acesta a rămas în fază de proiect şi nu a mai fost finalizat. Noul hotel era dotat cu electricitate şi încălzire centrală şi a avut un succes rapid în rândul oamenilor de vază care aveau nevoie de cazare.
După moartea lui Stavro Dumitriu, în 1940, afacerea a fost preluată de fiul acestuia, Dumitru St. Dumitriu.
Hotelul, la parterul căruia se aflau un restaurant, o sală de lectură şi mai multe spaţii comerciale închiriate, era unul dintre punctele de atracţie ale oraşului. Dumitru St. Dumitriu era, la fel ca tatăl său, un abil om de afaceri, fiind un pion important pe piaţa imobiliară dobrogeană. Tinereţea şi-a petrecut-o în străinătate, începând cu 1926, în calitate de reprezentant direct al societăţii Ford Motor Company, la Trieste, Alexandria şi Istanbul. Din 1932, a devenit reprezentant pentru Balcani al companiei americane. Când a preluat hotelul, a înfiinţat, la parterul clădirii, reprezentanţa Ford în Dobrogea. Influenţa pe care Dumitriu o avea pe plan local este ilustrată şi de titlul de viceconsul onorific al Cehoslovaciei la Constanţa.
Preluarea puterii de către comunişti în România a încheiat relativ repede povestea frumoasă a hotelului Grand. Firea generoasă a lui Dumitriu i-a salvat, parţial, familia de arest, în 1950, atunci când un ofiţer sovietic, căruia îi făcuse un serviciu, şi-a arătat recunoştinţa şi l-a anunţat că evacuarea va fi urmată de încarcerare. Familia s-a refugiat în Bucureşti, dar fiul lui Dumitriu, Stavro, a făcut doi ani de închisoare, la Canal.
După o luptă de cinci ani în justiţie, moştenitorii au recăpătat proprietatea familiei lor şi au restaurat imobilul, pentru a fi redeschis publicului ca hotel sau pentru a i se da o altă utilitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
