Roger Federer, locul 3 mondial, calificat în finala turneului de la Wimbledon, a declarat că Simona Halep trebuie să intre pe teren cu mentalitate de învingătoare la meciul cu Serena Williams.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat ce sfat i-ar da Simonei Halep, el a răspuns:"Să încerce să câştige", iar apoi a continuat:

"Cred că trebuie să intre cu mentalitate de învingătoare, nu că este doar fericită că este în finală şi joacă împotriva Serenei şi gata atât a fost. Trebuie să se gândească la faptul că a a ajuns aici şi merită să fie aici, pentru că nu ajungi în finală la Wimbledon dacă nu joci grozav. Adică sunt unii care o fac, dar aici nu este cazul. Trebuie să te bucuri de moment, dar asta mai mult după ce câştigi. Trebuie să fie concentrată, ea a mai câştigat un grand slam şi ştie ce are de făcut", a declarat Federer, în conferinţa de presă de după meciul cu Rafael Nadal.

Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7, va juca sâmbătă, la Wimbledon, în compania Serenei Williams, cap de serie 10, a cincea finală de grand slam, a treia de turneu în acest an şi cea cu numărul 36 (în total) din carieră, la simplu. Jucătoarea română a câştigat un singur grand slam, la Roland Garros, anul trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.