Companiile din sectorul industriei de prelucrare au primit, în luna mai, comenzi noi mai mari cu 5% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în principal ca urmare a cererii mai mari înregistrate de firmele din industria bunurilor de capital, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În aprilie, companiile din sectorul industriei de prelucrare au primit comenzi noi mai mari cu 13,3% faţă de aceeaşi lună a anului anterior.

Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna mai 2019, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au crescut cu 5%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+6,5%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+5,3%), industria bunurilor intermediare (+2,9%) şi în industria bunurilor de uz curent (+1,8%).

În primele cinci luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 7%.

În 2018, comparativ cu 2017, comenzile noi din industria prelucrătoare, în termeni nominali, au crescut cu 15,8%. 

Comenzile noi din industria de prelucrare reprezintă un indicator al tendinţei în activitatea industrială, indicând industriaşilor, dar şi analiştilor în ce măsură activitatea are şanse să crească sau să scadă în perioada următoare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.