Formaţia FCSB a învins, joi seară, pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, echipa Milsami Orhei, scor 2-0, în prima manşă a turului întâi preliminar al Ligii Europa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Golurile au fost marcate de Florin Tănase ’12, ’56.

În minutul 72, Lucian Filip a fost eliminat, la doar zece minute după ce a intrat pe teren, el primind al doilea cartonaş galben.

În minutul 24, publicul de pe stadionul din Giurgiu a scandat numele Simonei Halep. Potrivit sport.ro, fanii au ales minutul 24 deoarece la finala cu Halep Serena Williams vizează trofeul de grand slam cu numărul 24.

FCSB: A. Vlad - Belu, Planic, I. Cristea, Roman – Oaidă (Filip ’62), Nedelcu, F. Tănase – Man (Popescu ’78), Hora, F. Coman (Dumitru '90+5). Antrenor: Bogdan Andone

Milsami Orhei: Chirinciuc - Jardan, Crăciun, Bolohan, Platica - Rusnac, Onica - A. Antoniouc, Andronic, Stînă – Nazar (Zagaevschi ’60). Antrenor: Veaceslav Rusnac

Cartonaşe galbene: Filip ’64, ‘72 / Platica ’33, Crăciun ’58, Jardan ‘69

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Norvegia, formată din Kristoffer Hagenes (central), Magnus Lundberg, Anders Olav Dale (asistenţi) şi Trygve Kjensli (rezervă).

Returul va avea loc joia viitoare, la Orhei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.