Bărbatul care şi-a înjunghiat fosta iubită şi pe fratele acesteia care a şi decedat ulterior la spital, a încercat să se sinucidă cu un cearşaf în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, fiind transportat în stare gravă la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Arad, bărbatul a folosit un cearşaf cu care a încercat să se sinucidă în Arestul IPJ, însă a fost observat la timp de cei care îl supravegheau.

Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean Arad. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire, însă fac tot posibilul pentru a-i salva viaţa.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Arad, bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a văzut, vineri, pe Facebook că fosta sa iubită se află la o petrecere în localitatea Nădab şi a mers acolo.

Când a ajuns, a înjunghiat-o pe femeie, dar şi pe fratele acesteia care a încercat să o apere, apoi a fugit. Totul a fost transmis live pe Facebook. Poliţiştii alertaţi de cele întâmplate au reuşit să-l prindă în apropierea locuinţei sale. Când a văzut că nu poate scăpa, suspectul s-a înjunghiat de mai multe ori.

Cele trei persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, fratele femeii atacate a decedat la spital
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.