Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a declarat, la RFI, că formaţiunea îi va cere Vioricăi Dăncilă să candideze la Preşedinţia României, dacă în urma sondajelor se va constata că opţiunea românilor este îndreptată mai mult înspre aceasta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zetea, care este şi liderul PSD Maramureş, consideră că declaraţia Vioricăi Dăncilă privind o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale, dacă partidul îi va cere acest lucru, este firească.

"E o declaraţie absolut normală, până la urmă, din partea preşedintelui PSD. Doamna Dăncilă spune un lucru: dacă ea va fi candidatul pe care PSD şi-l va dori, îşi va asuma acest lucru în calitate de preşedinte, dar în continuare opţiunea sa rămâne candidatura unui coleg, în principiu cel mai bine clasat în sondajele de opinie care se fac în această perioadă, în analizele sociologice care ne arată nu neapărat cel mai bine clasat, ci potenţialul candidat pe care şi-l doresc românii. Eu consider că, în acest moment, PSD trebuie să ia o decizie legată mai strâns de dorinţa românilor", a afirmat el.

Întrebat dacă partidul îi va cere Vioricăi Dăncilă să candideze la alegerile prezidenţiale, Zetea a răspuns: "Dacă PSD, în urma analizei, cercetărilor sociologice care se desfăşoară, va observa că opţiunea românilor este îndreptată mai mult înspre doamna Dăncilă, da, evident că vom face acest lucru. Ne dorim să găsim cel mai bun candidat, alături de partidele care se află în opoziţie faţă de preşedintele Klaus Iohannis".

Răspunzând unei alte întrebări, vicepreşedintele PSD a spus că a existat această tradiţie a PSD ca preşedintele partidului să-şi asume candidatura la alegerile prezidenţiale.

"Asta nu înseamnă că trebuie să respectăm această regulă. Ne dorim cel mai bun candidat. Vom analiza în perioada următoare care sunt cele mai bune soluţii pe care le avem şi în funcţie de aceste analize, vom desemna şi candidatul, nu vrem să stabilim într-un birou acest lucru, ci într-o legătură directă cu românii", a mai spus Zetea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.