Tribunalul Olt şi-a declinat competenţa, la procesul de miercuri, către Judecătoria Slatina, în privinţa părăsirii ţării de către Sorina, fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, care a fost adoptată de o familie de români stabiliţi în SUA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt, Diana Cotoi, a declarat pentru News.ro că miercuri a avut loc o sentinţă în privinţa părăsirii ţării de către Sorina, fetiţa de 8 ani adoptată de o familie de români din SUA.
”S-a declinat competenţa în favoarea judecătoriei Slatina. Motivele vor putea fi citite în motivarea sentinţei de către judecător”, a declarat Diana Cotoi.

Cererea a fost adresată iniţial Tribunalului Mehedinţi, care şi-a declinat competenţa către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, de unde dosarul a fost strămutat la Tribunalul Olt. Curtea de Apel Craiova a respins în 5 iulie cererea procurorului general prin care se solicita suspendarea adopţei.

În 21 iunie, fetiţa de opt ani a fost luată de autorităţi din locuinţa asistentului maternal din Mehedinţi, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA. Momentul a fost filmat de apropiaţii familiei, iar imaginile au fost postate pe Facebook. În filmare se vede cum copilul, disperat, plânge, se prinde de hainele femeii şi strigă ”Mami, nu vreau să plec”, în timp ce procurorul trage de ea şi încearcă să o ducă la maşină, pentru a fi preluată de părinţii adoptivi.

Acţiunea a stârnit un val de reacţii negative, sute de persoane cerând clarificarea situaţiei şi verificarea modului în care s-a făcut adopţia.

Mandatul de percheziţie la locuinţa asistentului maternal care o avea în plasament pe Sorina viza strângerea de probe privind mai multe infracţiuni, printre care lipsirea de libertate, rele tratamente aplicate minorului, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, înşelăciune, nu preluarea fetiţei.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.