Doi foşti primari ai comunei ieşene Costuleni, alături de alte două persoane, un viceprimar şi un inginer agronom, au fost trimişi în judecată de DNA, într-un dosar care vizează obţinerea ilegală de fonduri europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit DNA Iaşi, luni au fost trimişi în judecată Dimitrie Nechita şi Dumitru Harabagiu, foşti primari ai comunei Costuleni, fostul viceprimar al localităţii Angela Ciauşu şi Laurenţiu Miron, fost inginer agronom în aceeaşi primărie.

Cei patru vor fi judecaţi în stare de libertate, fiind acuzaţi de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în perioada 2008-2010, Laurenţiu Miron şi Angela Ciauşu au depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false şi inexacte în scopul obţinerii pe nedrept, în numele mai multor persoane fizice, de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

"În demersurile lor, cei doi inculpaţi menţionaţi au beneficiat de ajutorul inculpaţilor Harabagiu Dumitru şi Nechita Dimitrie, persoane care au deţinut consecutiv funcţia de primar al comunei Costuleni şi care, pentru a crea aparenţa de legalitate privind îndeplinirea criteriilor de eligibilitate de către persoanele respective, «beneficiare» ale fondurilor europene, au încheiat, în mod fictiv, un număr de 13 contracte de arendă, care, ulterior, au fost depuse la APIA", mai arată procurorii DNA.

Potrivit anchetatorilor, au fost obţinute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 464.382 lei. 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 534.453 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale prevăzute de legislaţia în vigoare.

Totodată, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin celor patru persoane trimise în judecată. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.