Patru persoane au fost rănite, duminică seară, în timpul furtunii care s-a produs în mai multe localităţi din judeţul Mehedinţi. Doi adulţi au ajuns la spital după ce un panou a căzut peste maşina în care se aflau împreună cu doi copii, în localitatea Şimian. De asemenea, o persoană a fost rănită de un foişor, iar alta de geamul locuinţei sale, spart de un panou care a căzut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În contextul avertizării meteorologice COD ROŞU emisă de ANM pentru judeţul nostru, mai multe acoperişuri de bloc au fost luate de vânt,  fiind nevoie de intervenţia pompierilor. Totodată, aceştia intervin şi pentru îndepartarea mai multor copaci căzuţi pe autoturisme. Până la această oră, la nivelul judeţului Mehedinţi, patru persoane au necesitat îngrijiri medicale, acestea fiind transportate la UPU de către echipajele SAJ”, a transmis, duminică seară, ISU Mehedinţi.

Sursa citată a precizat că, în localitatea Şimian, un panou a căzut peste un autoturism în care se aflau 4 persoane (2 adulţi şi 2 copii).

”După acordarea primului ajutor medical celor doi adulţi,  care au suferit traumatisme, aceştia au fost  transportaţi la spital. Cei doi copii nu au necesitat îngrijiri medicale” a mai precizat ISU Mehedinţi.

În aceeasi localitate, un foişor din lemn a căzut peste o persoană, aceasta fiind asistată medical de către un echipaj SAJ.

În Drobeta Turnu Severin, o persoană a avut nevoie de ajutor, după ce fereastra locuinţei în care se afla a fost spartă, în urma căderii unui panou.

Judeţul Mehedinţi s-a aflat sub cod roşu de vijelie, cu rafale de vânt de 120 de kilometri la oră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.