Papa Francisc s-a rugat duminică pentru victimele raidului aerian care a lovit un centru de detenţie pentru migranţi din Libia şi a cerut comunităţii internaţionale să condamne aceste violenţe, relatează CNA, agenţia Vaticanului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Vă invit să ne rugăm pentru cei ucişi sau răniţi de acest raid aerian”, a afirmat Papa Francisc într-un discurs de pe 7 iulie.

„Comunitatea internaţională nu poate tolera aceste fapte grave”, a adăugat el.

Cel puţin 53 de persoane au murit şi alţi 130 au fost rănite în atacul de pe 3 iulie asupra taberei de refugiaţi şi a centrului de detenţie Tajoura, la est de Tripoli.

„Mă rog pentru victime; Dumnezeu îi va primi la el pe cei decedaţi şi îi va susţine pe cei răniţi”, a afirmat suveranul pontif.

În jur de 3.300 de migranţi sunt reţinuţi în centrele de detenţie din apropierea Tripoli. În regiune are loc confruntarea militară dintre Armata Liberării Naţionale a generalului Khalifa Haftar şi guvernul libian, recunoscut internaţional.

„Sper să fie organizate coridoare umanitare pentru migranţii nevoiaşi într-un mod extins şi concertat”, a precizat el.

Consiliul de Securitate al ONU a cerut o încetare a ostilităţilor pe 5 iulie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.