Simona Halep a declarat, după ce a învins-o pe Victoria Azarenka, scor 6-3, 6-1, că succesul ei nu a fost atât de facil pe cât o arată scorul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu a fost atât de uşor cum arată scorul, dar m-am simţit extraordianr pe teren şi am jucat cel mai bun tenis al meu pe iarbă. Este o foarte dificilă adversară şi e întotdeauna greu să joci contra ei, dar am dat totul, am fost foarte pozitivă şi încrezătoare. Am căpătat încredere zi după zi, meci după meci, partidele dinainte nu au fost uşoare, dar acum mă simt mai bine decât la întâlnirile anterioare. Abia aştept să joc pe următorul meci şi sper că pot juca mai bine La meciul care îmi stabileşţe adversara se va uita antrenorul meu, eu trebuie să mă recuperez, să mă relaxez, pentru că am o zi liberă. Nu mă uit niciodată pe tablou, o iau meci cu meci, pentru că e mult mai bine, nu simţi presiunea atât de mult, vreau să mă bucur de timpul petrecut pe teren şi încerc fiu la cel mai înalt nivel", a declarat Halep, la microfonul Eurosport.

Simona Halep, locul 7 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-3, 6-1, pe Victoria Azarenka din Belarus, locul 40 WTA, calificându-se în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon. Halep şi-a depăşit astfel rezultatul de anul trecut, când a fost eliminată în turul al treilea de Su-Wei Hsieh, scor 3-6, 6-4, 7-5. Cel mai bun rezultat al româncei la Wimbledon este atingerea fazei semifinalelor, în 2014.

În faza următoare, Halep va evolua cu învingătoarea dintre americanca de 15 ani Cori Gauff, locul 313 WTA, venită din calificări, şi slovena Polona Hercog, locul 60 WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.