Magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins, vineri, cererea de suspendare a executării deciziei judecătoreşti prin care Sorina, fetiţa de la Baia de Aramă, a fost adoptată de către un cuplu de români din SUA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Hotărârea judecătorească de adopţie a Sorinei, fetiţa de 8 ani de la Baia de Aramă care a fost adoptată de o familie de români din SUA, rămâne valabilă, scrie Ziarul de Craiova.

Potrivit sursei citate, magistraţii Curţii de Apel Craiova a respins, vineri, cererea de suspendare a executării deciziei judecătoreşti prin care fetiţa a fost adoptată de către un cuplu de români din SUA.

La procesul de vineri, mama adoptivă a Sorinei s-a prezentat, alături de mai mulţi avocaţi.

Cererea a fost făcută de procurorul general Bogdan Licu.

Judecătorul Ionel Grigorie de la Curtea de Apel Craiova a declarat, vineri, pentru News.ro că hotărârea magistraţilor Curţii de Apel Craiova are character închis.

”Astăzi (vineri – nr.r) s-a judecat suspendarea hotărârii de adopţie în cazul Sorinei, însă decizia are character închis. Săptămâna viitoare se va judeca revizuirea sentinţei de adopţie, dar şi aceasta are character închis”, a declarat Ionel Grigorie.

Totodată, la Tribunalul Olt nu a ajuns încă dosarul privind interzicerea părăsirii ţării de către Sorina, astfel că nu a fost stabilit un termen de judecare.

Judecătorii de la Tribunalul Mehedinţi au declinat către Judecătoria Drobeta Turnu Severin competenţa de soluţionare a solicitării procurorului general interimar, Bogdan Licu, privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către fetiţa de opt ani din Baia de Aramă adoptată de o familie de români din SUA.

Procurorul general al României, Bogdan Licu, a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială adresată Tribunalului Mehedinţi prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina. De asemenea, Licu a formulat o cerere de revizuire a sentinţei prin care a fost încuviinţată adopţia şi a cerut suspendarea executării sentinţei.

Sorina a fost luată de autorităţi din locuinţa asistentului maternal din Mehedinţi care a crescut-o, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA.

Momentul a fost filmat de apropiaţii familiei, iar imaginile au fost postate pe Facebook. În filmare se vede cum copilul, disperat, plânge, se prinde de hainele femeii şi strigă ”mami, nu vreau să plec”, în timp ce procurorul trage de ea şi încearcă să o ducă la maşină, pentru a fi preluată de părinţii adoptivi.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.