Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat, marţi seară, la B1 TV, în legătură cu ancheta procurorilor DIICOT la Tarom, că nu are de ce să ia apărarea unor oameni suspectaţi că ar fi făcut fapte cu iz penal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Răzvan Cuc a fost întrebat, marţi seară, la B1 TV ce părere are despre percheziţiile făcute de procurorii DIICOT la compania TAROM.

“În momentul în care este o cercetare şi sunt anumite supoziţii vizavi de nişte infracţiuni care se săvârşesc la o companie este bine ca acea instituţie să facă lumină şi dacă acei oameni au furat sau ce se spune acolo că au făcut, ei trebuie deserviţi justiţiei. Eu nu am de ce să iau apărarea unor oameni care sunt suspectaţi că au făcut nişte lucruri cu iz penal”, a afirmat ministrul Transporturilor.

El a precizat că flota Tarom nu ar fi fost pusă în pericol de acţiunile persoanelor care ar fi vizate de percheziţiile DIICOT.

“Din ce am citit în presă, nu cunosc dosarul, am văzut că se făcea referire la unele piese de la unele aeronave care nu mai sunt în flota Tarom, deci sub nicio formă flota Tarom existentă nu a fost într-un fel pusă în pericol. Tarom-ul este un brand naţional, avem piloţi devotaţi, însoţitori de zbor devotaţi, avem oameni care muncesc şi trag pentru compania asta. Faptul că la un moment dat a fost prost manageriată e un alt aspect, dar să ştiţi că Tarom-ul şi-a respectat blazonul”, a explicat Răzvan Cuc.

Ministrul a spus că a cerut directorului Tarom ca partea tehnică să fie constituită într-un centru de profil separat, care să se autofinanţeze.

“Ce i-am cerut doamnei director proaspăt instalată în funcţie, o femeie cu experienţă, care sunt convins că va avea un parcurs bun la Tarom, i-am cerut următorul lucru: vreau ca partea tehnică să fie constituită într-un centru de profil separat astfel încât el să se susţină, Tarom-ul să dea comenzi şi să-i repare avioanele, dar ei să se autofinanţeze, să nu mai fie angajaţi pe schema Tarom-ului. Sunt şi unii oameni foarte competenţi acolo care lucrează de foarte mult timp, dar mie mi se pare că vizavi de partea de reparaţii, de multe ori apar anumite întârzieri vizavi de ritmul în care se repară. Şi atunci ca să implementăm mentalitatea de privat şi să ieşim din metehnele astea ale statului, că avem un loc de muncă bine plătit şi nu contează ce se întâmplă că suntem la stat. Ia făceţi-vă voi băieţi un centru de profil separat şi să vedem cât produceţi voi”, a mai declarat Cuc.

Procurorii DIICOT spun că au ridicat documente de la sediul Tarom şi au făcut percheziţii la punctul de lucru al unui sindicat şi în 25 de locuri din Bucureşti, Ilfov, Prahova, Dâmboviţa şi Braşov, într-un dosar de delapidare şi corupţie, în acest caz urmărirea penală desfăşurându-se „in rem”

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.