Boris Johnson, favorit la succesiunea premierului britanic Theresa May, exclude o participare a populistului Nigel Farage, liderul Partidului Brexitului, la negocieri cu privire la ieşirea din UE, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marele învingător în alegerile europene în Regatul Unit, partidul eurofob al lui Farage reclamă puterea de a participa la negocieri cu privire la Brexit, programat cel mai târziu la 31 octombrie.

Întrebat în legătură cu această cerere în cadrul unei dezbateri - difuzate pe reţele de socializare - în cadrul cursei la succesiunea lui May, Boris Johnosn a catalogat drept ”nepotrivit” să lupte împotriva unui adversar politic ”dându-i oxigen”.

”Este un «nu» destul de clar”, a subliniat el, invitat de moderatoare să-şi precizeze răspunsul cu privire la o participare a lui Nigel Farage la o eventuală renegociere a unui acord al Brexitului vrută de către fostul primar al Londrei, în pofida faptului că Uniunea Euripeană (UE) a exclus această posibilitate.

Fostul şef al diplomaţiei britanice, un susţinător al unui Brexit dur, luptă împotriva ministrului de externe Jeremy Hunt pentru a deveni şeful Partidului Conservator, căruia îi revine postul de premier şi spionosul dosar al Brexitului.

Cei doi urmează să fie departajaţi, până la sfârşitul lui iulie, de către cei 160.000 de membri ai Partidului Conservator.

Pentru a câştiga alegerile, Johnosn joacă rolul salvatorului Brexitului, prevăzut iniţial la 29 martie şi amânat până cel mai târziu la 31 octombrie, în vederea găsirii unei soluţii cu privire la acordul retragerii regatului din Uniune negociat de către May cu Bruxellesul şi respins în trei rânduri de către deputaţii britanici.

”Avem nevoie de cineva care crede (în Brexit)”, a insistat Boris Johnson miercuri, argumentând prin rolul său în campania în favoarea Brexitului în refrendumul din 2016, când Jeremy Hunt milita în tabăra opusă.

Boris Johnson a repetat că este pregătit să părăsească UE fără acord dacă e nevoie.

”Eu nu cred că vom ajunge acolo - în opinia mea există o şansă la un milion (să se întâmple acest lucru) -, dar este vital să ne pregătim”, a declarat el.

Jeremy Hunt a apreciat, la rândul său, că pentru a ”recuceri” alegătorii conservatori seduşi de către Partidu Brexitului, conservatorii este necesar să reuşească în ieşirea din UE.

”Dacă avem alegeri înainte să ieşim din UE, oricât de charismatic ai fi ca lider, vom fi spulberaţi”, a avertizat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.