Senatorul Şerban Nicolae, a declarat, miercuri, că lucrurile care s-au întâmplat în ultima perioadă l-au determinat să candideze pentru a ocupa funcţia de preşedinte al PSD, afirmând că partidul trebuie să dea un mesaj de unitate. În ceea ce priveşte dorinţa de a fi prezidenţiabilul PSD, Şerban Nicolae a afirmat că oricare dintre colegii de partid ar putea face asta, doar că ”sunt diferenţe între a face mai bine sau mai puţin bine acest lucru”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Tot ceea ce se întâmplă în ultima perioadă, m-a făcut să cred că este nevoie să intru şi în această competiţie, deşi într-o primă judecată nu am vrut să candidez şi la funcţia de preşedinte al PSD şi la nominalizarea din partea partidului pentru alegerile prezidenţiale, considerând că în mod firesc, dacă partidul decide să fiu candidatul susţinut pentru prezidenţiale, întregul partid mă susţine fără a avea şi formal funcţia de preşedinte. De altfel, pe cei trei predecesori ai mei aflaţi în aceeaşi situaţie nu i-a ajutat dubla calitate, nici Ilie Năstase, nici Mircea Geoană, nici Victor Ponta nu au avut vreun beneficiu din postura de candidaţi preşedinţi ai partidului”, a declarat, miercuri, Şerban Nicolae.

Întrebat de ce doreşte, totuşi, funcţia de preşedinte al PSD, dacă tot consideră că alţi lideri ai partidului care au candidat la alegerile prezidenţiale nu au fost ajutaţi de acest lucru, Nicolae a spus: ”În mod evident, trebuie să transmitem un mesaj şi nu este vorba de soluţii extreme sau soluţii care se exclud. Punând în balanţă toate beneficiile şi pierderile unei astfel de situaţii, am ajuns la concluzia că un mesaj de unitate dat de PSD, de angajament ferm de păstrare a parcursului european şi euroatlantic al României, de păstrare a respectului pentru cei care muncesc şi care trăiesc de muncă cinstită, de grijă pentru solidaritate socială, pentru demnitatea românească, pentru afirmarea valorilor româneşti în tot ceea ce înseamnă parteneriatele noastre rămân valabile şi eu cred că acest lucru trebuie făcut şi ca preşedinte al PSD şi ca prezidenţiabil din partea PSD”.

De asemenea, întrebat dacă premierul Viorica Dăncilă nu ar putea face acest lcuru, Şerban Nicolae a spus: ”Sunt mai multe persoane care pot face asta din partea PSD. Sunt chestiuni care ne diferenţiază în ceea ce priveşte experienţa politică, capacitatea de a face faţă unor situaţii de acest tip şi nu înseamnă că cine este bun într-un loc trebuie să fie bun în orice loc. Funcţia de preşedinte al României implică şi funcţia de comandat suprem al forţelor armate, suntem un stat membru la frontiera alianţeei nord atlantice şi din acest punct de vedere trebuie gândite şi responsabilităţile care vin pe acest plan, iar preşedintele României este reprezentantul statului. Parafrazând, coborând puţin nivelul, este ca porunca biblică: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alti Dumnezei în afară de mine. România este ţara mea, nu am altă ţară în afară de România. Dacă România este pe primul plan, dacă România este înainte de toate, atunci bineînţeles că oricare dintre membrii PSD poate să îşi asume o asemenea responsabilitate, dar sunt diferenţe între a face mai bine sau mai puţin bine acest lucru”.

Şerban Nicolae consideră că un partid ca PSD trebuie să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale. 

”Mi se pare absolut firesc ca un partid de dimensiunile PSD şi cu o rezervă de oameni de valoare atât de mare să fie cel care propune un candidat pe care Alianţa Liberalilor şi Pro România să îl susţină. Cu atât mai bine, poate şi alte partide. Eu cred că de data asta poate avem o şansă să avem un candidat de stânga autentic şi nu mai mulţi candidaţi de stânga”, a mai spus Şerban Nicolae. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.