Mama adoptivă a Sorinei, fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă luată în mod brutal de un procuror de la asistentul maternal, a declarat la Digi24 că Sorina nu a vorbit deloc despre episodul traumatizant de vineri, când a fost scoasă de un procuror din casa în care a crescut. Imaginile prezentate de presă sunt tulburătoare, spune Săcărin, dar, în opinia sa, a fost „singura cale care putea să stopeze această situaţie”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sorina este ca un copil normal care începe să-şi cunoască familia, e curioasă, vrea să afle lucruri despre toţi, vrea să afle cine e tânăr, cine e bătrân, unde locuieşte. Face tot ce face un copil normal la vârsta ei. Am încercat să stăm departe, să se relaxeze, să înţeleagă că este într-o familie, s-a jucat cu frăţiorul mai mic”, a spus Ramona Săcărin.

Ea spune că a văzut imaginile de vineri, când fetiţa a fost luată din casa asistentei maternale. „Încerc să trec peste acest moment şi să o ajut şi pe ea să treacă peste acest moment, deşi încă nu mi-a zis nimic, încerc să mă gândesc că e cu siguranţă traumatizată”, a afirmat mama adoptivă.

Pe de altă parte, Ramona Săcărin susţine că fetiţa era traumatizată în fiecare zi în casa asistentei maternale, pentru că i se spunea că familia adoptivă vrea să îi facă rău şi să îi ia organele.

„Ce s-a întâmplat vineri era nenecesar, dar nu se putea altfel. E rezultatul unei luni întregi în care noi, ca părinţi, am încercat să ne recuperăm copilul, am bătut la toate uşile autorităţilor din ţara asta. Dacă acest lucru se întâmpla unui copil natural al nostru, am fi făcut acelaşi lucru, toţi paşii posibili”, a spus ea.

Ramona Săcărin mai spune că fetiţa era învăţată de familia asistentei maternale să respingă părinţii adoptivi, ba chiar repeta cum să îi refuze. Mai mult, la întâlnirile de potrivire puteau discuta cu ea doar dacă asistenta maternală era departe, altfel îi căuta cu privirea aprobarea să facă orice.

„Era un copil traumatizat şi stresat că o să o luăm să-i facem rău, normal că nu a vrut să plece. Ne-a povestit că o învăţau cum să se comporte, să refuze să plece”, a spus mama adoptivă.

În opinia sa, acţiunea de vineri nu ar fi avut loc dacă asistenta maternală ar fi pregătit-o pe Sorina pentru adopţie, aşa cum îi cerea meseria. Ramona Săcărin mai spune că a semnalat acest lucru angajaţilor de la Protecţia Copilului şi le-a propus chiar ca fata să fie plasată temporar în altă formă de plasament, până la finalizarea adopţiei.

Ramona Săcărin a răspuns şi acuzaţiilor care circulă în mediul online privind legătura dintre locul de muncă al soţului ei şi transplantul de organe.

„Lucrăm pentru două corporaţii mari, soţul lucrează pentru o companie de medicamente şi echipamente medicale. E inginer, repară echipamente medicale. Are un serviciu foarte bun şi avem o situaţie materială decentă. Ce au reuşit să conecteze e o prostie, o încercare de scenarită”, a spus ea.

Ramona Săcărin mai spune că asistenta maternală a renunţat de două ori la prioritatea de adopţie şi că nu a încercat să o adopte, deşi putea să facă acest lucru şi fără prioritate. Mai apoi, a încercat să înceapă un demers de adopţie când legea nu-i mai permitea acest lucru, pentru că Sorina era deja în procedura de potrivire cu familia Săcărin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.