Cadavrul unei femei, având mâinile şi picioarele secţionate de corp, a fost descoperit, în noaptea de miercuri spre joi, pe marginea drumului de centură, în Galaţi. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din primele informaţii oferite de anchetarori, cadavrul a fost descoperit puţin înainte de miezul nopţii de miercuri spre joi, pe marginea drumului de centură al Galaţiului. Imediat, zona a fost împânzită de Poliţie, iar criminaliştii au ridicat probe. Cadavrul a fost dus la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, pentru necropsie, urmând ca medicii legişti să stabilească momentul în care a survenit decesul.

Primele informaţii arată că femeia găsită pe marginea drumului de centură a avut o moarte violentă, mâinile şi picioarele fiindu-i secţionate de corp. Părţile umane ar fi fost descoperite lângă cadavru.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, care nu a oferit deocamdată informaţii. Surse din rândul anchetatorilor susţin că oamenii legii ar avea deja un suspect în acest caz.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.