Consiliul Naţional a Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis solicitarea Fincantieri de suspendare a procedurii de atribuire a contractului de achiziţie a corvetelor mulltifuncţionale, considerând cererea întemeiată. Fincantieri a cerut această suspendare până la soluţionarea aspectelor de nelegalitate ale procedurii, semnalate în contestaţia depusă de companie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este evident, în opinia Consiliului, faptul că procedura atacată ar putea excede cadrului legislativ în domeniu, ar putea fi de natură să producă prejudicii şi ar încălca totodată principiul tratamentului legal şi al nediscriminării prevăzute de art. 2 alin 2 lit a) şi b) din OUG 114/2011 (n.r. - privind  atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii)”, a stabilit CNSC.

Instituţia argumentează că prin această decizie sunt protejate atât interesele autorităţii contractante, cât şi interesul contestatorului.

Şi Şantierul Naval Constanţa şi Naval Group, controlat de statul francez, s-au adresat CNSC încercând să oblige Ministerul Apărării să comunice rezultatul licitaţiei pentru achiziţia celor patru corvete multifuncţionale destinate Marinei Militare Române, contract de peste 1 miliard de euro şi pentru care afirmaţii recente ale ministrului de resort au fost interpretate drept o antepronunţare în favoarea francezilor. Solicitarea a fost respinsă.

În primăvara acestui an, ministrul Apărării Gabriel Leş a prezentat în presă, în mod indirect, drept câştigător, Grupul Naval Francez (DCNS), spunând că „ordinea se cunoaşte”, fiind cea apărută deja în presă. "Naval Group, câştigătorul licitaţiei pentru corvete" era titlul unui articol redactat de publicaţia Defense România în urma unui interviu cu ministrul, însă se pare că Naval Group este încă departe de a fi declarat câştigătorul.

Departamentul pentru Armamente din Ministerul Apărării a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru "suspiciuni rezonabile" privind derularea în deplină legalitate a procedurii. La acest moment, dosarul corvetelor a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie.    

Naval Group (Franţa), Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia) sunt cei trei competitori în această licitaţie. Potrivit informaţiilor apărute în presă,  dar neconfirmate oficial, Naval Group ar fi depus o ofertă de 1,2 miliarde de euro, celelalte oferte fiind de 1,25 miliarde de euro (Damen) şi 1,34 miliarde de euro (Fincantieri).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.