Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, care este şi vicepremierul pentru implementarea parteneriatelor strategice, interimar, s-a întâlnit, marţi, cu o delegaţie a Departamentului de Justiţie din Statele Unite ale Americii, condusă de procurorul general William Barr. "România acordă o importanţă deosebită cooperării cu SUA în domeniul aplicării legii (law enforcement) care alături de dimensiunea economică şi de securitate, constituie teme prioritare din perspectiva Parteneriatului Strategic România - SUA", a declarat Ana Birchall.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrevederea între Ana Birchall şi delegaţia Departamentului de Justiţie din SUA, condusă de procurorul general William Barr, a avut loc la Ministerul Justiţiei, fiind discutate teme de interes comun în contextul cooperării bilaterale  dintre România şi SUA, cu accent pe domeniul justiţiei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Justiţiei, în principal, cooperarea cu SUA vizează fapte penale grave, care au o componentă transfrontalieră, domeniile cu potenţial infracţional fiind reprezentate în principal de: criminalitate informatică şi trafic de droguri, grup infracţional organizat, corupţie sub toate formele ei, spalare de bani. Totodată, în cadrul întrevederii au fost discutate şi teme relevante de pe agenda europeană în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Ministrul român al justiţiei a salutat excelenta cooperare bilaterală şi dialogul constructiv dintre cele două stateîn domeniul justiţiei.

"România acordă o importanţă deosebită cooperării cu SUA în domeniul aplicării legii (law enforcement) care alături de dimensiunea economică şi de securitate, constituie teme prioritare din perspectiva Parteneriatului Strategic România - SUA", a declarat Ana Birchall, citată în comunicat.

Birchall a evidenţiat eforturile depuse de Preşedinţia română la Consiliul UE pentru avansarea unor dosare importante, precum cel referitor la accesul transfrontalier la probe electronice (e-evidence) şi cel privind combaterea diseminării în mediul online a conţinutului cu caracter terorist.

"România a exercitat mandatul la Preşedinţia Consiliului UE, urmărind să fie un mediator onest. România este un partener solid, credibil şi de încredere al SUA în domeniul justiţiei şi se angajează să continue parteneriatul strategic cu partenerii americani, având ca obiectiv consolidarea şi dezvoltarea cooperării judiciare bilaterale în materie penală, în special în combaterea formelor cele mai grave ale criminalităţii. Ne exprimăm speranţa că aceste dosare vor fi continuate şi după finalizarea mandatului României la Preşedinţia Consiliului UE", a declarat Ana Birchall.

Totodată, ca stat membru al UE, România susţine demararea negocierilor pentru un acord între UE şi SUA privind obţinerea probelor electronice în cadrul cooperării judiciare în materie penală, în baza mandatului de negociere adoptat de Consiliu, în 6 iunie 2019, în cadrul reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, arată sursa citată.

Ana Birchall a reiterat că România va identifica cele mai bune soluţii pentru buna funcţionare a justiţiei şi a legislaţiei penale, în acord cu angajamentele internaţionale asumate de ţara noastră, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a recomandărilor din cadrul MCV, ale Comisiei de la Veneţia sau ale GRECO precum şi cele ale SUA,

Întrevederea a avut loc în marja Reuniunii ministeriale UE-SUA în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, programată miercuri, la Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.