Traficul pe Autostrada Soarelui se va desfăşura, în sezonul estival, pe toate cele patru benzi, vineri fiind ridicate restricţiile pe sectoarele de drum unde se făceau lucrări, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Restricţiile au fost ridicate până în 15 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit CNAIR, începând de vineri, la ora 14.00, şi până în 15 septembrie, au fost ridicate restricţiile de circulaţie instituite pe Autostrada Soarelui (A2), pe sectoarele de drum pe care se derulau lucrări de reparaţii la partea carosabilă, urmând ca acestea sa fie reluate după încheierea sezonului estival.

"Precizăm că pentru sectorul cu plăci de beton Bucureşti - Fundulea (km 12+000 - km 36+000), este menţinută restricţia de viteză de 80 km/h, pe ambele sensuri de mers", arată CNAIR.

Potrivit sursei citate, pe toată perioada sezonului estival, echipele de intervenţie rapidă vor monitoriza permanent autostrada şi vor interveni prompt acolo unde este cazul. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.