Circulaţia vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este interzisă, sâmbătă, duminică şi luni, în weekend-ul de Rusalii, pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe DN 7 între Piteşti şi Veştem şi pe DN 39 Agigea - Mangalia. Interdicţia este valabilă pe ambele sensuri, în anumite intervale orare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că, potrivit prevederilor Ordinului ministrului transporturilor şi ministrului afacerilor interne nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone - altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane - este interzisă în zilele de sâmbătă, 15 iunie, duminică, 16 iunie, şi luni, 17 iunie 2019 (prima şi a doua zi de Rusalii şi ziua premergătoare), pe anumite drumuri.

Astfel, pe A2 Bucureşti (intersecţia A2 cu DNCB) - Fundulea - Lehliu - Feteşti - Cernavodă - Constanţa (intersecţia A2 cu A4) este interzisă circulaţia vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone, pe ambele sensuri, sâmbătă între orele 16.00 şi 22.00, iar duminică şi luni, între orele 6.00 şi 22.00.

Pe DN 7 Piteşti (intersecţia DN 7 cu DN 7C) - Râmnicu Vâlcea - Veştem (intersecţia DN 7 cu DN 1) este interzisă circulaţia camioanelor pe ambele sensuri sâmbătă între orele 16.00 şi 22.00, precum şi duminică şi luni între orele 6.00 şi 22.00.

Aceeaşi interdicţie este valabilă pe ambele sensuri ale DN 39 Agigea (intersecţia DN 39 cu DN 39A) - Mangalia (limită municipiu), sâmbătă între orele 16.00 şi 22.00, iar duminică şi luni între 6.00 şi 22.00.

Încălcarea prevederilor ordinului menţionat constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, au precizat reprezentanţii CNAIR.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.