Compania de consultanţă imobiliară CBRE a anunţat, miercuri, că are în echipa sa, începând cu luna mai, primul robot humanoid dintr-o companie de real estate din România, PepperEscu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Obiectivul nostru este de a integra tehnologia în reinventarea businessului de real estate, facilitând comunicarea dintre oameni şi spaţiile pe care le utilizează. Prin intermediul tehnologiei, iar PepperEscu este un exemplu în acest sens, putem eficientiza procese şi totodată crea un sentiment de familiaritate atât în spaţiile de birouri, cât şi în cele comerciale”, a declarat Managing Director, CBRE România, Răzvan Iorgu.

În primele sale săptămâni ca membru al companiei de consultanţă imobiliară CBRE, robotul humanoid PepperEscu a participat deja ca speaker la un eveniment dedicat pieţei imobiliare din România, alături de peste 300 de participanţi. Acolo, robotul a lansat, alături de echipa companiei, o aplicaţie destinată pieţei de real estate locale, CUE by CBRE, care poate fi descărcată din AppStore şi GooglePlay.

În plus, a interacţionat cu diferiţi clienţi ai companiei şi cu unul dintre cei mai mari proprietari de real estate, prezentându-i date despre evoluţia pieţei imobiliare şi analizând principalele trenduri, potrivit companiei.

”PepperEscu acţionează ca o interfaţă pentru clienţii care vin în biroul CBRE şi pentru cei care lucrează sau vizitează clădirile administrate de CBRE în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. Este un ghid interactiv, cu o componentă de joacă, aşa încât să fie plăcut rapid de oamenii cu care socializează. PepperEscu poate răspunde la întrebări, furniza informaţii despre facilităţile clădirii, despre serviciile din apropiere sau despre evenimentele care au loc în proximitatea spaţiului, având rol de concierge", a explicat Digital & Technology Director în cadrul CBRE România, Alexandru Boghiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.