Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Camerei Deputaţilor, Senatului şi Ministerului Afacerilor Interne, reformarea Poliţiei Române şi modificarea legislaţiei şi întărirea autorităţii poliţistului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În scrisoare se arată că reforma trebuie începută cu aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne, al Inspectoratului General al Poliţiei Române şi terminând cu ultimele posturi de poliţie rurală, cât mai curând posibil.

„O analiză simplă ne arată că, prin eficientizarea activităţii, simplificarea procedurilor şi reducerea birocraţiei, aproximativ 40% din personalul structurilor suport, ar putea fi repartizaţi în operativ, acolo unde este cea mai mare nevoie de oameni. Pentru funcţiile de conducere trebuie organizate concursuri transparente, singurul criteriu important fiind acela de competenţă, totodată trebuie eliminate acele desemnări, împuterniciri şi prelungiri în funcţiile manageriale, a unor oameni obedienţi, puşi acolo pe criterii politice. Organizaţia noastră a solicitat în repetate rânduri verificarea evidenţelor cu şefii din Poliţia Română care beneficiază de auto şi şofer de serviciu, considerând că mulţi dintre ei pot conduce singuri maşinile iar alţii pot utiliza autoturismele personale, aşa cum o fac simplii poliţişti”, se arată în scrisoare.

Sindicatul consideră că trebuie clarificată şi organizarea poliţiei din mediul rural unde sunt în prezent şi secţii şi posturi de poliţie fară o eficienţă maximă, cu funcţii multe şi lucrători puţini.

Programul de lucru al poliţiştilor este foarte important, acesta trebuie să fie bine structurat, cu timp suficient de refacere a capacităţii de muncă, timp liber corespunzător, acordat după consultarea oamenilor, deoarece numai aşa putem obţine un randament maxim, precizează sursa citată.

„Referitor la schimbarea legislaţiei, vă amintim că atât Legea nr. 360 privind Statutul Poliţistului, cât şi Legea nr. 218 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române sunt din anul 2002, asta ca să nu mai vorbim de Legea nr. 17 privind regimul armelor de foc şi a muniţiilor care datează din anul 1996. Statutul Poliţistului a fost modificat în repetate rânduri, dar acest fapt nu este suficient, legea trebuie schimbată/actualizată în totalitate şi de asemenea trebuie introdus în lege şi Ghidul Carierei Poliţistului”, se mai arată în scrisoare.

În paralel, trebuie adoptat un set de legi menite să întărească autoritatea poliţistului român pe de o parte şi siguranţa cetăţeanului pe de alta, cu prevederi clare şi sancţiuni cât mai dure, pentru a descuraja orice om rău intenţionat şi certat cu legea, susţine sindicatul.

„Evoluţia societăţii şi cerinţele actuale fac ca reformarea poliţiei şi schimbarea legislaţiei să fie o necesitate, asta dacă ne dorim o poliţie performantă de care să beneficieze cetăţenii cinstiţi ai acestei ţări, fără evenimente nefericite, ca cele pe care le cunoaştem cu toţii, în care poliţiştii au fost ultragiaţi sau chiar ucişi la datorie. Numai împreună cu ajutorul dumneavoastră putem să facem reformă în Poliţia Română, să stopăm abuzurile, astfel încât cetatenii să aibă parte de un servciu poliţienesc de calitate”, se mai arată în scrisoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.