Consilierul şi ginerele preşedintelui american Donald Trump Jared Kushner i-a expus marţi ”ideile sale” cu privire la Orientul Mijlociu preşedintelui Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, a anunţat miercuri adjuncta purtătotorului de cuvânt al Bruxellesului Mina Andreeva, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această întâlnire a fost solicitatăde către Kushner, a precizat ea. El a fost primit marţi seara la sediul Comisiei, la Bruxelles.

”În cursul conversaţiei despre Orientul Mijlociu, preşedintele Juncker şi Înaltul Reprezentant UE (pentru Politică Externă şi Securitate) Federica Mogherini au ascultat ideile domnului Kushner şi au subliniat interesul fundamental al Uniunii Europene (UE) faţă de pace şi o stabilitate durabile în regiune”, a precizat ea.

Cei doi oficiali europeni au insistat asupra importanţei unei ”dezvoltări economice a întregii regiuni”, pe care o consideră ”crucială”.

”Ea trebuie însoţită de progrese politice viabile, care să ţină cont în acelaşi timp de aspiraţiile palestinienilor şi israelienilor”, au subliniat ei.

Nicio precizare nu s-a făcut cu privire la ”ideile” prezentate de către Kushner în vederea soluţionării conflictului israeliano-palestinian.

Acest plan provoacă îndoieli tot mai mari, exprimate inclusiv de către şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo - care a recunoscut săptămâna trecută, într-o întâlnire privată - că planul ”poate fi respins” şi a spus că înţelege ”de ce oamenii cred că este vorba despre un acord pe care numai israelienii l-ar putea iubi”.

Washingtonul urmează să prezinte, la 25 şi 26 iunie, în Bahrain, o parte economică a planului, în cadrul unei conferinţe boicotate de palestinieni.

Incertitudinea planează asupra aspectelor politice ale planului - de parte cele mai delicate.

Planul de pace ar urma să se abţină să îndemne la înfiinţarea unui stat palestinian, rupând astfel cu obiectivul diplomaţiei americane vechi de decenii.

De când a ajuns la Casa Albă, în urmă cu doi ani, Donad Trump a transformat politica tradiţională de susţinere a Israelului într-o susţinere necondiţionată a statului evreu şi a Guvernului lui Benjamin Netanyahu.

UE apără în schimb ”soluţia cu două state” - adică înfiinţarea Palestinei, statul la care aspiră palestinienii, care să coexiste cu Israelul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.