Conferinţa de presă pentru prezentarea noului antrenor Eugen Neagoe a fost amânată, după ce fani dinamovişti s-au dus la baza de pregătire de la Săftica, ei fiind nemulţumiţi de plecarea lui Mircea Rednic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conferinţa de presă ar fi trebuit să aibă loc la ora 15.00, însă aproximativ 30 de fani s-au dus la baza de pregătire a dinamoviştilor de la Săftica, solicitând să discute cu membrii conducerii.

Marţi seară, fani ai echipei Dinamo au protestat, la Rin Grand Hotel, care aparţine acţionarului dinamovist Ionuţ Negoiţă, faţă de demiterea antrenorului Mircea Rednic.

Suporterii prezenţi în faţa hotelului au aprins torţe şi au scandat împotriva acţionarului Ionuţ Negoiţă. În urma protestului, o parte a spaţiului verde din faţa stabilimentului a luat foc.

Eugen Neagoe a fost numit, luni, antrenor principal al FC Dinamo, în locul lui Mircea Rednic, care a fost dat afară după ce echipa a ocupat locul 9 în clasamentul Ligii I, cel mai slab din istorie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.