Ralph Finnes şi Antonio Banderas vor primi trofee onorifice la cea de-a 37-a ediţie a Filmfest Munchen, ce va avea loc în perioada 27 iunie - 6 iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actorul, regizorul şi producătorul britanic Ralph Fiennes, în vârstă de 56 de ani, şi actorul, regizorul şi producătorul spaniol Antonio Banderas, în vârstă de 58 de ani, vor primi trofee CineMerit.

În festival, va fi prezentat al treilea lungmetraj regizat de Finnes, „The White Crow”, în care el joacă rolul Alexander Puşkin, iar Oleg Ivenko este Rudolf Nureyev. Programul Filmfest Munchen va cuprinde şi proiecţiile „Coriolanus” (2011) şi „The Invisible Woman” (2013), primele două creaţii ale lui Finnes ca regizor.

Ralph Finnes, de două ori nominalizat la Oscar - pentru „Schindler's List” (1993) şi „The English Patient” (1996) -, este cunoscut şi pentru roluri din filme ca „The Constant Gardener” (2005), „In Bruges” (2008) şi „The Grand Budapest Hotel” (2014).

Banderas şi-a început cariera în anii 1980, fiind unul dintre actorii preferaţi ai lui Pedro Almodóvar, sub îndrumarea căruia a jucat de opt ori. A ajuns la Hollywood un deceniu mai târziu, unde s-a remarcat în producţii de succes ca „Philadelphia” (1993), „Interview With the Vampire” (1994) şi „Desperado” (1995).

Cel mai recent film în care joacă este „Dolor y Gloria” (2019), regizat de Almodóvar, pentru care actorul a fost premiat la Cannes. Acest lungmetraj va fi prezentat şi la Munchen, alături de „¡Átame!!”, „Desperado”, „The Mask of Zorro” şi „Evita”.

Premiul CineMerit, iniţiat în 1997, celebrează personalităţile din industria cinematografică internaţională pentru contribuţia extraordinară adusă artei. Susan Sarandon a fost prima actriţă care a fost recompensată cu CineMerit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.