Patru persoane au fost ucise, iar alte două rănite, după ce un bărbat înarmat a deschis focul, marţi seara, în centrul oraşului Darwin, în nordul Australiei, a anunţat poliţia, precizând că un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost arestat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ameninţarea reprezentată de către un trăgător în acţiune a dispărut”, a declarat pentru AFP comisarul Gavin Kennedy din cadrul poliţiei regiunii de Nord.

Poliţia anchetează la cel puţin cinci scene de crimă în oraş, a precizat el.

Poliţia a izolat anterior anumite sectoare de la Darwin şi a alertat publicul cu privire la faptul că un trăgător acţiona în oraş.

Atacul nu este considerat drept ”un act terorist”, a declarat premierul Scott Morrison pentru presă, la Londra.

Martori au declarat pentru postul naţional australian de telviziune ABC că au văzut un bărbat înarmat cu o ”puşcă cu ţeava tăiată” intrând într-un hotel la Darwin.

”El a tras în toate camerele şi a intrat în fiecare cameră căutând pe cineva, şi a tras din nou, iar apoi l-am văzut plecând în fugă, urcând în pick-up-ul său Toyota şi dispărând”, a declarat un martor, John Rose, la ABC.

O femeie a povestit că a sărit în ajutorul altei femei care se afla în hotel şi care avea ”găuri în tot corpul”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.